Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nicuşor Dan, aplaudat la Vilnius. Preşedintele a propus ca Summitul B9 din 2026 fie la Bucureşti

Preşedintele Nicuşor Dan a fost primit cu aplauze, la Vilnius, la primul summit cu lideri NATO. A avut o întâlnire tete-a-tete cu şeful Alianţei şi cu Vladimir Zelenski şi a agreat decizia creşterii cheltuielilor militare la peste 5% din PIB. Luna aceasta, urmează să discute în CSAT şi strategia României de apărare şi combatere a marii evaziuni.

de Bianca Iacob

la 02.06.2025 , 19:46

Acordul pentru cheltuielile de apărare este de peste 5% din PIB pentru NATO. România cheltuie în acest moment 2,2% pe o înţelegere de 2,5%. Nicuşor Dan spunea că va fi o creştere etapizată: 3,5%, plus 1,5% pentru cheltuieli conexe în infrastructură, pe o perioadă de 7 ani. Asta va însemna un plus de 0,2% pe an. Aceste decizii vor fi luate la Summitul de la Haga. Sursele Observator spun că luna aceasta se va întruni CSAT pentru a modifica actuala strategie pe Apărare în ceea ce priveşte combatarea marii evaziuni fiscale. Efectele se vor vedea în 2026. Potrivit unor surse, în acest moment, România colectează din taxe 30% din cât ar trebui. Bulgaria stă mai bine decât noi, iar media europeană e de 7%.

11 preşedinţi şi premieri din estul şi nordul cotinentului au participat la Summit

11 preşedinţi şi premieri din estul şi nordul cotinentului au participat la summit. "Ne confruntăm cu cel mai periculos climat de securitate din ultimii zeci de ani. Agresiunea rusă continuă, ameninţarea teroristă persistă, nu suntem nici în război, dar nu este nici pace", a declarat Mark Rutte, secretarul general al NATO. Preşedintele Nicuşor Dan a avut şi o discuţie între patru ochi cu Vladimir Zelenski. "Este o oportunitate de a discuta subiecte ce ţin de relaţia bilaterală. Nu doar la nivel european, dar la nivel bilateral. De asemenea, l-am invitat deja pe preşedintele României să viziteze Ucraina", a declarat Volodimir Zelenski. Nicuşor Dan a mers la Vilnius cu un avion militar Spartan şi a făcut patru ore pe drum, spre deosebire de Klaus Iohannis, care a zburat la summitul NATO de la Riga cu un avion particular care a costat cu 700.000 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Delegaţiile din Bulgaria, Polonia şi Slovacia au folosit avioane deţinute de forţele aeriene sau de guverne, iar oficialii din Ungaria, Suedia şi Finlanda, avioane private, deţinute de companii din ţările lor.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan, aplaudat la Vilnius. Preşedintele a propus ca Summitul B9 din 2026 fie la Bucureşti