PNL a validat candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Bucureşti: "Este proiectul vieţii mele"
Biroul Politic Naţional al PNL a validat, marţi, în unanimitate, candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Generală, la propunerea organizaţiei din Bucureşti.
Votul de validare din cadrul Biroului Politic Naţional reprezintă ultimul pas procedural prevăzut de statutul PNL, precizează un comunicat al formaţiunii. "Convingerea mea fermă este că domnul Ciucu ar fi un primar foarte bun pentru Bucureşti, deoarece el combină două lucruri foarte importante pe care ceilalţi candidaţi nu le au: experienţa administrativă şi onestitatea", a declarat, în şedinţă, Ilie Bolojan, preşedintele PNL, conform sursei citate.
Acesta a spus că Bucureştiul pus la punct nu se face din vorbe mari, ci din reguli clare, echipe care livrează şi respect pentru oameni. Ciprian Ciucu îşi propune să le ofere bucureştenilor o administraţie modernă, eficientă şi orientată spre soluţii concrete pentru dezvoltarea Capitalei, precizează PNL.
"Merg la victorie! Mă voi bate pentru a câştiga Primăria Capitalei. Unii au încercat să ne scoată din joc la masa verde. Va fi o luptă destul de grea. Cu oameni care deja aruncă banii în social media. Cu oameni care au sprijinul unor zone mai greu de descris şi sunt convins că vom câştiga campania, dar că o vom face cu fruntea sus.
Noi nu am pregătit atacuri murdare. Ne vom ocupa de campanie pe pozitiv, e oferta noastră pentru Bucureşti. Ceea ce vedeţi în sondaje e pe bune sau poate chiar mai bine. Sondajele care nu ne aparţin au fost date neasumat. S-a putut umbla pe marje. Ambele sondaje pe care noi le-am dat sunt făcute cu două case de opinie ale căror rezultate au fost validate de rezultatul alegerilor. Vă mulţumesc pentru vot.
O zi foarte importantă pentru mine. Bucureştiul este proiectul vieţii mele. Îmi doresc să pot să mă ocup de Bucureşti ca principal proiect al vieţii mele de acum înainte. Sunt convins că voi câştiga", a declarat Ciprian Ciucu.
Ce avantaje susține Bolojan că are Ciucu
"Vom susține reducerea numărului de parlamentari și reforma în administrația locală și central", a declarat Ilie Bolojan.
Liderul liberal i-a mulțumit lui Ciprian Ciucu pentru că a acceptat să intre în competiție și a spus despre el că are două avantaje importante: o experiență dovedită la Sectorul 6, cu rezultate concrete, și onestitatea demonstrată în funcțiile publice.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰