Simion vrea ca AUR să formeze noul guvern: Ne asumăm scoaterea României din criză

Liderul AUR, George Simion, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că partidul său a cerut mandat pentru formarea viitoarei guvernări şi că este pregătit să intre la guvernare pentru "scoaterea României din criză".

de Redactia Observator

la 18.05.2026 , 11:24

Simion vrea ca AUR să formeze noul guvern: Ne asumăm scoaterea României din criză - Hepta

"Suntem al doilea partid politic ca pondere în Parlament şi, de departe, primul partid în simpatiile românilor. Azi am cerut mandat pentru formarea noii guvernări", a spus Simion după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan.

Liderul AUR a afirmat că partidul îşi asumă participarea la guvernare şi susţine că "jumătate din România îşi pune speranţele" în formaţiune. Totodată, Simion a precizat că i-a prezentat şefului statului planul AUR pentru ieşirea din criză: "Ne asumăm intrarea la guvernare şi scoaterea României din criză", a mai transmis Simion.

"Suntem dispuşi să discutăm cu oricine este implicat pentru găsirea soluţiilor de scoatere a României din criză. Este timpul să lăsăm divergenţele. Asta aşteaptă românii", a declarat liderul AUR.

Articolul continuă după reclamă

George Simion a adăugat că, în cazul în care nu va putea fi formată o majoritate parlamentară, soluţia ar trebui să fie revenirea la votul popular. "Dacă nu vom găsi majoritatea în Parlament, să ne întoarcem direct la popor. E de dorit o soluţie democratică", a spus acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că vom avea un premier desemnat până la sfârşitul săptămânii?
Observator » Ştiri politice » Simion vrea ca AUR să formeze noul guvern: Ne asumăm scoaterea României din criză