Video STENOGRAME. Primarii uneltesc împotriva Guvernului, revoltați de austeritate și concedieri. "Vă băgați?"
Un nou scandal uriaş zguduie coaliţia de guvernare. O ordonanţă care prevede suspendarea proiectelor neîncepute, finanţate prin PNRR, şi blochează investiţiile noi prin programul Anghel Saligny, a revoltat primarii din toate partidele. Edilii din marile oraşe ameninţă că vor cere retragerea sprijinului politic pentru miniştrii care semnează actul. În replică, premierul Ilie Bolojan se declară dispus să demisioneze dacă PSD va bloca marile reforme din al doilea pachet de austeritate.
Guvernul sustine că "România se confruntă cu un risc fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională" generat de o supracontractare masivă a proiectelor de infrastructură finanțate din fonduri europene. Precizarea apare în nota de fundamentare a unui proiect iniţiat de Ministerul Investitiilor Europene. Ordonanţa ar urma să suspende lucrările finanţate prin PNRR, dacă aceste lucrări se află în stadiu incipient. OUG va bloca şi investiţiile noi prin programul de dezvoltare locală Anghel Saligny. Actul normativ a stârnit revoltă la vârful PSD. Social-democraţii au transmis că nu susţin ordonanţa, iar actul nu are avizul miniştrilor PSD. În plus, în discuţii purtate pe un grup intern de WhatsApp, primarii de municipii au ameninţat că vor cere partidelor din Coaliţie să retragă sprijinul miniştrilor, dacă Guvernul va adopta OUG în forma actuală.
Stenograme
"Haideti să vorbim toti la partide. Eu vorbesc cu Sorin Grindeanu și avertizăm miniștrii. În cazul în care votează prostia asta, convocăm CPN-uri și le retragem sprijinul. Vă băgați?", a declarant Cristian Gentea, primar PSD din Piteşti. "Uraaaa! Eu urlu singur de 2 luni. Singurul din PNL. Mi se pare că se întrece deja orice limită", a declarat Mario de Mezzo, primar PNL din Slatina. "Iar ne sabotăm singuri! Oprim PNRR în august când se lucrează pe toate șantierele. Asta, după ce am semnat pe proprie răspundere că vom finaliza aceste proiecte", a declarat Antal Arpad, primar UDMR din Sfântu Gheorghe. De cealaltă parte, Guvernul susţine că vor fi oprite doar proiectele care se află în stadiu incipient.
"Dacă în acest moment am un proiect între 0 şi 30% asta înseamnă în mod evident că acest proiect nu mai poate fi finanţat prin PNRR. Proiectele respective nu vor fi oprite, ci vom încerca să găsim o sursă alternativă de finanţare", a declarat Dragoş Pîslaru, ministrul Proiectelor Europene. Tot astăzi, primarii de comune au cerut explicaţii premierului pe marginea celui de-al doilea pachet de austeritate, care va aduce un val de concedieri în administratia locală, dar şi în institutiile din subordinea Guvernului. În ambele cazuri, 20% dintre funcţionari îşi vor pierde locurile de muncă.
"A fost aceeaşi opinie. Nu sunt bani, nu putem face mai mult decât să ne întindem pe plapuma pe care o avem. Vă rog să priviţi şi dumneavoastră ca cetăţeni: dacă vă duceţi într-o Primărie, aveţi ceva de cerut şi nu sunteţi serviţi la timp, vă convine?", a declarat Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România. 28.000 de funcţionari din primăriile de comune sunt pregătiţi să intre în grevă generală pe 8 septembrie dacă Guvernul nu renunţă la măsura prin care primarii vor putea să stabilească posturi cu jumătate de normă. Astfel, salariul angajaţilor s-ar înjumătăţii, ori ar fi obligaţi să lucreze pentru două comune în acelaşi timp.
La nici două luni de la instalarea Guvernului, premierul Ilie Bolojan sugerează că ar fi gata să-şi depună mandatul dacă aceste măsuri vor fi blocate de PSD, care nu mai participă la şedintele Coaliţiei. "Credeţi-mă că nu este nicio bucurie, niciun fel de câştig să fii premierul României într-o astfel de situaţie. Doar să stai pe un post şi să nu poti să faci nimic mai bine pleci de acolo şi cei care au idei foarte bune n-au decât să vină să le pună în practică", a declarat Ilie Bolojan, premierul României. Premierul avertizează că există chiar riscul falimentului.
"Vom ajunge în situaţia în care vom intra intr-o fundătură. Degeaba ai crescut niste taxe daca nu acoperi gaurile negre din economie", a declarat Ilie Bolojan, premierul României. Ilie Bolojan doreşte ca măsurile să fie adoptate prin asumarea răspunderii în Parlament, până la finalul lunii august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰