Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vlad Voiculescu: "Lucan avea informatori în minister. Se confirmă relaţiile sale privilegiate cu noua conducere politică"

Vlad Voiculescu susţine că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control”

de Redactia Observator

la 05.01.2018 , 14:49

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu susţine că medicul Mihai Lucan avea informatori în minister, iar ”decapitarea Corpului de control” confirmă relaţiile privilegiate ale acestuia cu noua conducere politică instalată în 2017.

”Despre relaţia privilegiată a domnului Lucan cu domnul Bodog nu ştim de ieri, de astăzi. Înţeleg că ar fi şi rude, ceva naşi/fini în familie... sper să aflăm cu toţii în curând. Decapitarea Corpului de Control (exact aşa cum ameninţase domnul Lucan) nu venea decât să confirme ceea ce ştiam... că ameninţările domnului Lucan aveau ca bază relaţia privilegiată cu politicienii ce aveau să se instaleze din nou după alegeri”, scrie Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

Vlad Voiculescu afirmă că ştia ”despre faptul că domnul Lucan avea permanent informaţii clasificate din interiorul ministerului”. ”Parte dintre cei care îi transmiteau fiecare pas îmi sunt prea bine cunoscuţi. Despre alţii, sper să aflăm cu toţii mai devreme sau mai târziu”, adaugă fostul ministru.

Articolul continuă după reclamă

Vlad Voiculescu acuză controlul de formă făcut de Corpul de control al ministrului Sănătăţii la Institutul de Transplant de la Cluj.

”La insistenţele DIICOT, după ce lucruri de o gravitate extremă fuseseră transmise către DIICOT în August şi în Noiembrie 2016, domnul Bodog a fost obligat să trimită din nou Corpul de Control. Astfel, în perioada 15.05.2017 - 26.05.2017, când 7 persoane (Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii şi membri ai Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti) au realizat un simulacru de control la Cluj. În Minister se ştia foarte clar care sunt instrucţiunile... să găsească cât mai puţine lucruri... misiune de care echipa s-a achitat cu brio. Iar pentru asta, au fost trataţi cum se cuvine: cazarea echipei de 7 persoane la Grand Hotel Italia Cluj (5 stele!) - deşi legea permite oficialilor să se cazeze la hoteluri de maxim 3 stele - cu mese şi băutură la discreţie (un mic detaliu demn de alte epoci vedeţi în fotografiile ataşate). Factura care la un calcul simplu ar trebui să depăşească 6000 de euro... nu ştim cine a achitat-o”, scrie Vlad Voiculescu, postând şi fotografii.

”Aseară, domnul Florian Bodog a mers la sediul DIICOT Bucureşti pentru a da câteva declaraţii. Sper ca procurorii să afle mai multe... atât de la domnul Bodog cât şi de la distinşii domni şi doamne din MS care s-au ocupat cu protejarea infractorilor”, mai scrie Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost audiat în calitate de martor, joi seara, la DIICOT, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Vlad Voiculescu: "Lucan avea informatori în minister. Se confirmă relaţiile sale privilegiate cu noua conducere politică"