Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bilanț coronavirus în România, 31 ianuarie. Peste 20.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru luni, 31 ianuarie 2022, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 20.131 cazuri de infectări cu coronavirus şi 41 de decese.

de Redactia Observator

la 31.01.2022 , 13:23

Bilanț coronavirus în România, 31 ianuarie. Bilanț coronavirus în România, 31 ianuarie. - Shutterstock

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 463 mai mult decât în ziua anterioară. 2.038 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 31 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.216.525 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 51.731 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați.

Articolul continuă după reclamă

Câte decese au fost înregistrate în România, 31 ianuarie 2022

Până astăzi, 60.025 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.01.2022 (10:00) – 31.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (23 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui.

Dintre cele 41 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și 70-79 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.781, cu 901 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 903 persoane, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 903 pacienți internați la ATI, 763 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 881 sunt minori, 861 fiind internați în secții, cu 85 mai mult decât în ziua anterioară și 20 la ATI, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară.

Câte test au fost efectuate în România, 31 ianuarie 2022

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.792.295 de teste RT-PCR și 7.316.737 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.995 de teste RT-PCR (12.125 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.870 la cerere) și 33.487 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 185.334 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.176 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 97.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.064 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 ianuarie, 2.086 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 523.550 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

O nouă săptămână de foc pentru România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că în zece zile România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic, estimând că săptămâna viitoare vom depăşi 40.000 de cazuri pe zi.

Alexandru Rafila a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la ce să ne aşteptăm în zilele următoare având în vedere că numărul de cazuri noi este în creştere.

„Aţi văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrate – 34.000. Ceea ce am spus şi eu şi colegii mei de la Direcţia de Sănătate Publică s-a adeverit, s-a stabilizat în jur de 30.000 de cazuri zilnic în această săptămână şi astăzi avem puţin peste 30.000 de cazuri. Sunt două lucruri care ne preocupă în momentul de faţă: procentul mare de teste pozitive din totalul testelor, aproape o treime sunt pozitive -  e adevărat, şi testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât cele care se făceau în perioada anterioară şi e bine că am reuşit să depăşim sensbil cifra de 100.000 de teste care se fac zilnic, dar în momentul în care vom asista şi la scăderea proporţiei de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă. Deocamdată, ne aflăm în perioada de creştere, care va mai dura cel puţin 10 zile după părerea mea şi cu siguranţă vom depăşi 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a afirmat Alexandru Rafila. El crede că în zece zile vom intra pe un trend descrescător al pandemiei, relatează news.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sănătate » Bilanț coronavirus în România, 31 ianuarie. Peste 20.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore