Antena Meniu Search
x

Video Dozele de vaccin anti-COVID nu au ajuns încă în România și deja apar problemele. Mulți oficiali se plâng că nu au personal suficient pentru campanie

5.000 de medici şi asistente din prima linie se vor vaccina anti-COVID-19 până la sfârşitul anului. Chiar şi unii dintre cei care au avut deja virusul s-au înscris pe listele de imunizare. Din luna ianuarie, vor ajunge 100.000 de doze săptămânal, ceea ce înseamnă că vor putea fi vaccinate 50.000 de persoane.

Valentin Stan
de Valentin Stan

la 18.12.2020, 20:28

Vezi și
  • Mulți oficiali se plâng că nu au suficient personal pentru campania de vaccinare.
  • Marea Britanie a găsit deja o soluție pentru a rezolva această problemă.

Dacă pe hârtie lucrurile arată bine, mai mulţi oficiali din ţară se plâng că nu ştiu deocamdată cu ce personal vor participa la uriaşa campanie.

Institutul Cantacuzino poate să depoziteze de astăzi 1,5 milioane de doze de vaccin. În unitatea militară au ajuns 10 congelatoare care răcesc temperatura până la -80 de grade Celsius. Primele 10.000 de fiole o să fie aduse la finalul săptămânii viitoare.

De la Institutul Cantacuzino, vaccinurile vor pleca în mașini frigorifice. Ele vor fi puse în cutii pline cu zăpadă carbonică pentru a păstra temperatura de -80 de grade Celsius. De aici, vor pleca către spitalele unde cadrele medicale trebuie să fie vaccinate. 

Vaccinul o să facă prima oprire la Institutul Național Matei Balș. La câteva ore distanță, serul o să ajungă și la alte nouă spitale din toată țara. Sunt spitale de boli infecțioase suprasolicitate de numărul de îmbolnăviri.

Autorităţile speră ca începând cu 27 decembrie, 5.000 de medici și asistente din spitalele de boli infecţioase să fie imunizați în faza întâi a vaccinării.

Valeriu Gheorghiță: "Vorbim de toată suflarea din acea unitate medicală. Rată de acceptare e de peste 80%. O parte din personalul medical a trecut recent printr-o infecție cu SARS-CoV-2, pentru că sunt în prima lună de la această infecție, vor fi vaccinați în perioada imediat următoare".

După vaccinarea medicilor, o să înceapă a doua etapă de imunizare. Vor primi serul angajații din domenii cheie, precum invățământ, transporturi sau poliție. Totul se va întâmpla în centrele de vaccinare.

Astfel de echipamente vor fi nelipsite din centrele de vaccinare. Aici, medicii vor avea tot ce este nevoie pentru a salva un pacient care intră în șoc anafilactic.

Klaus Iohannis: "Începând din ianuarie, vin doze mai mari. Cel puțin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult, pe măsură ce se vaccina mai mult. În prima etapă, va fi vaccinat tot personalul medical. În a două etapă, va fi vaccinat personalul esențial. Noi credem că in martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populația generală".

Deși la București oficialii ne asigură că vaccinarea este pusă la punct, în restul țării sunt voci care susţin că suntem nepregătiţi.

Reporter: "Există personal pentru a vaccina oamenii?"

Vasile Cepoi, director DSP Iași: "Am lansat sau lansăm astăzi, nu știu sigur dacă a apărut anunțul pentru a înscrie voluntari, medicilor și asistenților medicali care vor dori să facă parte din echipele medicale."

Reporter: "Si dacă nu vor dori?" 

Vasile Cepoi, director DSP Iași: "Dacă nu găsim oamenii nu știu ce o sa facem, nu am un răspuns."

În comparație cu noi, Marea Britanie a găsit deja răspunsuri la astfel de întrebări, iar campania de vaccinare merge ca pe roate. O spune chiar românca Alina Nechita, care lucrează la un centru de vaccinare din Londra. Ea a fost deja imunizată iar efectele adverse au fost minore.

Alina Nechita: "Românii nu vor să accepte vaccinul sub nicio formă şi e un lucru trist pentru că o să aibă nevoie de o campanie mai ceva decât cea electorală. Eu mi-am încurajat familia, mi-am încurajat prietenii apropiaţi să aibă încredere în vaccin pentru că sunt exemplul viu. O durere de cap foarte uşoară. Starea de oboseală pe care oricine o are după orice vaccin şi în rest, absolut nimic".

În problema vaccinării s-a implicat inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Patriarhia spune că este de acord cu imunizarea, însă oamenii ar trebui să fie atenți la faptul că vaccinul nu a mai fost folosit, iar specialiștii au păreri diferite în legătură cu el

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Sanatate » Dozele de vaccin anti-COVID nu au ajuns încă în România și deja apar problemele. Mulți oficiali se plâng că nu au personal suficient pentru campanie