Video Drama bătrânilor din satele care au rămas fără doctori. La Adășeni, în Botoşani, de mai bine de un deceniu cel mai apropiat medic de familie este la 10 km distanţă
Sistemul sanitar este în pragul unei crize fără precedent, mai ales atunci când vorbim de medicii de familie. Asta se întâmplă şi în judeţul Botoşani, acolo unde mai multe comune au o lipsă acută de doctori. Această situație critică este alimentată de reticența medicilor de a se stabili în mediul rural. Astfel, comunități întregi sunt lăsate fără asistență medicală de bază.
Suntem în Judeţul Botoşani. Acesta este predominant rural, marcat de sărăcie, depopulare și lipsa perspectivelor economice. Dar şi mai grav de lipsa medicilor de familie.
Alina Mustață, director Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani: La momentul de faţă avem 142 de medici, dintre care 66 au vârsta peste 60 de ani. Avem 26 de posturi vacante, dintre care 9 în mediul urban şi 17 în mediul rural.
Medicii de familie, criză acută la ţară
În mediul rural am mers şi noi, mai exact în comuna Adășeni, situată la 60 de kilometri de municipiul Botoșani. 70% dintre cei care locuiesc aici, au peste 70 de ani, iar de mai bine de un deceniu cel mai apropiat medic de familie este la zece kilometri distanţă.
- Speranţa de viaţă în România, mult sub media europeană. Românii trăiesc mai puţin cu 8 ani decât spaniolii,...
- Pacienţii care nu vor ajunge la programările de la medic, amendaţi cu 5 euro. Unde va fi introdusă noua taxă
- Spitalul care plăteşte şi 1.500 de lei pentru o gardă duce lipsă de medici. Sistemul medical din România e la...
Astfel, oază de speranţă pentru oameni, este asistenta comunitară din cadrul primăriei, care de mai bine de 12 ani își dedică timpul bătrânilor.
Alina Acsinei, asistent comunitar Adășeni: Cea mai mare satisfacţie pe care o am, este atunci când un om e foarte bolnav, iar când îl ajuţi şi vezi că s-a făcut sănătos, ai acea satisfacţie că ai muncit şi ai muncit pentru un lucru bun.
Ea este cea care îi consultă, le măsoară tensiunea sau pulsul şi le aduce medicamentele de care au nevoie. Aşa a devenit îngerul păzitor al oamenilor.
Oamenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru un simplu consult medical
Deşi în comuna Adășeni există un cabinet medical nefolosit, construit în urmă cu aproape 14 ani, acesta încă are lacătul pe uşă. Motivul - niciun medic de familie nu este dispus să se mute în această zonă rurală îndepărtată.
Aceleaşi probleme sunt şi alte sate şi comune izolate. Acolo unde, oamenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri pentru a beneficia de un simplu consult medical, în cel mai fericit caz. Iar cei care nu îşi permit acest lux, sunt condamnaţi la o moarte prematură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰