Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oxigenoterapia, prescrisă pacienţilor covid care rămân cu sechele, nu este decontată

Pandemia a dus la închiderea multor afaceri, însă există și domenii în care criza nu se simte. Piaţa dispozitivelor pentru tratamentul cu oxigenoterapie a crescut spectaculos în ultimul an.

de Redactia Observator

la 24.11.2020 , 13:28

  • Medicii pneumologi le prescriu acum tratamentul și pacienţilor covid vindecați, care au rămas cu sechele după boală.

Pacient: "Că nu am aer, de asta l-am luat. Mă simt mai bine, când nu am aer, îl bag în priză, când îmi revin, îl scot. De câte ori e nevoie."

Nu doar pacienţii cu afecţiuni pulmonare folosesc terapia cu oxigen acasă. Jumătate din tratamentul pentru bolnavii covid este repretentat de oxigenul medical, iar cei care se externează aleg să continue tratamentul acasă şi îşi închiriază concentratoare de oxigen.

Medic: "Sunt astfel de situaţii şi nu sunt puţine. De multe ori, pacienţii post-covid, după ce sunt externaţi, au nevoie de oxigenoterapie după vindecarea covid-ului."

Vezi și

Concentratorul de oxigen purifică aerul dintr-o încăpere, îl filtrează, iar pacientul îl primeşte printr-o mască. Acest tratament poate fi prescris celor care, deşi au fost externaţi, rămân cu saturaţia între 88% şi 90%. Dispozitivul creşte valoarea oxigenului din sânge până la 95%, dacă este folosit în sesiuni de câteva ore pe zi.

Tratamentul cu oxigenoterapie nu este decontat pentru toţi bolnavii

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează acest tratament doar pentru bolnavii cronici însă.

Mai multe ţări din UE au schimbat legislaţia şi decontează tratamentul la domiciliu. În România, a rămas doar la stadiul de propunere.

Casa Naţională de Sănătate a început demersul, însă decizia este la Ministerul Sănătăţii şi până acum nu a fost luată.

Pandemia a dus la o cerere cu 50% mai mare din partea pacienţilor. Preţul unui concentrator de oxigen poate ajunge la 20.000 de lei, iar chiria pe o lună ajunge la 200 de lei.

Pneumologii spun însă că sunt contraindicate în cazul pacienţilor covid pozitivi. Capacitatea aparatului este de 5-10 litri de oxigen pe oră, aşa că starea bolnavului se poate agrava, deoarece nu poate înlocui tratamemtul de la terapie intensivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sănătate » Oxigenoterapia, prescrisă pacienţilor covid care rămân cu sechele, nu este decontată