Antena Meniu Search
x

Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la o nouă cotă-record. Incidenţă de 15,42 în Capitală

Rata de infectare continuă să crească în Bucureşti. Incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus la nivelul Capitalei a ajuns, joi, la 15,42 infectări la mia de locuitori, potrivit DSP Bucureşti.

de Redactia Observator

la 14.10.2021, 11:22

Imagine aeriană din Bucureşti, în zona Piaţa Universităţii
Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la o nouă cotă-record - Shutterstock

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a anunțat, joi, că incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a ajuns la 15,42 cazuri la mia de locuitori. Miercuri, rata de infectare a depăşit 15 cazuri la mia de locuitori.

Rata de incidența cumulată calculată la 14 zile, în Bucureşti, în octombrie

  • 13.10.2021 - ora 10:00 - valoarea de 15.1
  • 12.10.2021 - ora 10:00 - valoarea de 14.71
  • 11.10.2021 - ora 10:00 - valoarea de 14.2
  • 10.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 13.6
  • 9.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 12.65
  • 8.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 12.24
  • 7.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 11.49
  • 6.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 10.93
  • 5.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 10.31
  • 4.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 9.64
  • 3.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 8.98
  • 2.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 8.28
  • 1.10.2021 – ora 10:00 – valoarea de 7.68

Restricții anunțate în Capitală, de duminică

Comitetul Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis deja mai multe restricţii referitoare la purtarea măştii, circulaţia pe timp de noapte, accesul la spectacole si in restaurante, desfăşurarea evenimentelor private, care sunt în vigoare de duminică.

De asemenea, este instituită obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice deschise în localităţile în care care incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a trecut de 6 la mie a fost publicat miercuri seară în Monitorul Oficial.

De duminică a intrat de asemenea în vigoare prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, prin Hotărârea nr. 80. Starea de alertă a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2021.

Situația se va înrăutăți în următoarea perioadă

Epidemiologul Octavian Jurma îi sfătuiește pe oameni să intre singuri în carantină, după ce a analizat situația din București și Ilfov.

"Săptămâna viitoare, atât București cât și Ilfov pot ajunge la 20 la mie și dincolo de săptămâna viitoare trebuie să scriem că pe hărțile din vechime aici sunt monștrii", susține Jurma.

Situații asemănătoare sunt în întreaga țară, iar oamenii trebuie să respecte cu strictețe regulile și chiar să intre în carantină, fără a aștepta decizia autorităților.

"Cred că din acest moment trebuie să acceptăm că suntem condamnați la infectare și sigurul lucru pe care îl mai putem face este să ne protejăm în primul rând intrând în carantină cu familia noastră până trece valul 4-Delta, până în decembrie", mai spune Octavian Jurma.

În Bucureşti, incidenţa a atins un nou record: 12.65 la mia de locuitori. Cea mai gravă situaţie este în Sectorul 1, acolo unde rata de infectare este de 14,86 la mia de locuitori.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sanatate » Rata de infectare în Bucureşti a ajuns la o nouă cotă-record. Incidenţă de 15,42 în Capitală