16 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 16 octombrie de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 16 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 16 octombrie
Pe 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta, soția lui Ludovic XVI al Franței, este ghilotinată, sub acuzația de trădare. Pe 16 octombrie 1834, un puternic incendiu izbucnește la Palatul Westminster, distrugând mare parte din clădirile complexului, printre care și cele ale Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor. Reconstrucția durează aproape 40 de ani. Pe 16 octombrie 1919 este sfințită Bazilica Sacré-Cœur din Paris, construită în perioada 1875-1914.
Pe 16 octombrie 1946, inculpații condamnați la moarte în principalul proces de la Nürnberg au fost executați. Pe 16 octombrie 1964, China a detonat prima bombă nucleară. Pe 16 octombrie 1967, NATO a inaugurat cartierul general de la Bruxelles. Pe 16 octombrie 1978, cardinalul Karol Józef Wojtyła din Cracovia, Polonia, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul papă dintr-o țară slavă și primul papă neitalian în ultimii 400 de ani. Pe 16 octombrie 1998, fostul dictator chilian Augusto Pinochet este arestat la Londra, în baza unui mandat prin care s-a solicitat extrădarea sa din cauza acuzațiilor de crimă. Pe 16 octombrie 2012, doi români au furat, în două minute, şapte tablouri (picturi în ulei și acuarele) de la Muzeul Kunsthal, din Rotterdam, tablouri cu o valoare estimată la 18 milioane de euro. Pânzele erau semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin. Hoții au fost arestați în România, în iulie 2013.
Nașteri pe 16 octombrie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 16 octombrie, de la scriitorul irlandez Oscar Wilde, născut pe 16 octombrie 1854, sau agronomul român Gheorghe Ionescu-Sisești, născut pe 16 octombrie 1885, şi până la politicianul israelian David Ben-Gurion, născut pe 16 octombrie 1886, sau politicianul albanez Enver Hoxha, născut pe 16 octombrie 1908.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 16 octombrie s-au născut personalităţi precum actriţa britanică Angela Lansbury, născută pe 16 octombrie 1925, scriitorul german Günter Grass, născut pe 16 octombrie 1927, actorul american Tim Robbins, născut pe 16 octombrie 1958, sau cântăreaţa suedeză Loreen, născută pe 16 octombrie 1983.
Decese pe 16 octombrie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 16 octombrie. Dintre acestea amintim pe Papa Grigore al XIV-lea, decedat pe 16 octombrie 1591, Maria Antoaneta, regină a Franței, decedată pe 16 octombrie 1793, politicianul german Joachim von Ribbentrop, decedat pe 16 octombrie 1946, John Spencer-Churchill, al 11-lea Duce de Marlborough, decedat pe 16 octombrie 2014, sau cântăreţul britanic Liam Payne, decedat pe 16 octombrie 2024.
România i-a pierdut într-o zi de 16 octombrie, printre alţii, pe actorul şi regizorul Constantin I. Nottara, decedat pe 16 octombrie 1935, istoricul literar și teatrologul Ileana Berlogea, decedată pe 16 octombrie, sau actorul şi criticul de film Alexandru Lazăr, decedat pe 16 octombrie 2019.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰