Antena Meniu Search
x

Curs valutar

3 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 3 februarie de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 02.02.2026 , 12:57

Pe 3 februarie 1809 se năştea compozitorul german Felix Mendelssohn Bartholdy Pe 3 februarie 1809 se năştea compozitorul german Felix Mendelssohn Bartholdy - Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 3 februarie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 3 februarie 

Articolul continuă după reclamă

Pe 3 februarie 1815 a fost fondată prima fabrică pentru producția de brânză în vederea comercializării, în Elveția. Pe 3 februarie 1876 a fost semnat Tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay. Pe 3 februarie 1957, poetul Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an de închisoare, sub acuzația de "omisiune de denunț". A fost eliberat la 5 februarie 1958. Pe 3 februarie 1959, un avion charter care îi transporta pe muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se prăbușește în apropiere de Clear Lake, Iowa. Atât cei trei, cât şi pilotul şi-au pierdut viaţa. Mai târziu, tragedia a fost numită "Ziua în care muzica a murit".

Pe 3 februarie 1962, Statele Unite ale Americii instituie blocada economică asupra Cubei. Pe 3 februarie 1972, primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au ținut în Asia s-au deschis la Sapporo, Japonia. Pe 3 februarie 1972 înregistrăm prima zi a viscolului din Iran care a ținut șapte zile și s-a soldat cu moartea a cel puțin 4.000 de oameni, devenind furtuna de zăpadă cu cel mai mare număr de decese din istorie. Pe 3 februarie 2006, feribotul egiptean Al Salam Boccaccio 98 s-a scufundat în Marea Roșie, în drumul de la Duba, Arabia Saudită, la Safaga, în sudul Egiptului. Nava transporta 1312 pasageri și 96 membri ai echipajului la momentul dezastrului. Doar 388 de persoane au supraviețuit.

Nașteri pe 3 februarie  

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 3 februarie, de la compozitorul german Felix Mendelssohn Bartholdy, născut pe 3 februarie 1809, sau poetul austriac Georg Trakl, născut pe 3 februarie 1887, şi până la fizicianul elveţian Paul Scherrer, născut pe 3 februarie 1890, sau actorul român Ștefan Mihăilescu–Brăila, născut pe 3 februarie 1925.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 3 februarie s-au născut personalităţi precum actorul român Ștefan Iordache, născut pe 3 februarie 1941, fotbalistul român Cătălin Hîldan, născut pe 3 februarie 1976, sau actriţa australiană Isla Fisher, născută pe 3 februarie 1976.

Decese pe 3 februarie 

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 3 februarie. Dintre acestea amintim pe Johann Gutenberg, inventatorul tiparului, decedat pe 3 februarie 1468, poeta irlandeză Jane Wilde, decedată pe 3 februarie 1896, politicianul american Thomas Woodrow Wilson, decedat pe 3 februarie 1924, cântăreţii americani Buddy Holly, Ritchie Valens şi J.P. "The Big Bopper" Richardson, decedaţi pe 3 februarie 1959, actorul şi regizorul american John Cassavetes, decedat pe 3 februarie 1989, actorul american Ben Gazzara, decedat pe 3 februarie 2012, sau designerul francez Paco Rabanne, decedat pe 3 februarie 2022.

România i-a pierdut într-o zi de 3 februarie, printre alţii, pe scriitorul Ionel Teodoreanu, decedat pe 3 februarie 1954, academicianul Traian Gheorghiu, decedat pe 3 februarie 1968, sau pictorul Virgil Almăşanu, decedat pe 3 februarie 2009.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu o lege care să limiteze accesul copiilor la reţelele de socializare?
Observator » Ştiri sociale » 3 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului