Video Bobotează 2026. De ce este bine să bem Agheasma Mare
Pregătiri intense pentru Bobotează. La Constanța, au fost sfințite nu mai puțin de 150 de tone de agheasmă, care a fost apoi îmbuteliată. La Suceava şi Galaţi, meșterii au sculptat cruci de gheață, păstrând vie o tradiție veche de secole. Mâine, credincioșii vor putea lua acasă apa sfințită, despre care se spune că are puteri tămăduitoare.
La Constanța, pregătirile pentru Bobotează au început încă din zori. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea Mare a Apei, slujbă care se oficiază atât în ajun, cât și mâine, în ziua sărbătorii.
24 de butoaie uriașe, pline cu apă, au fost sfințite. În total, 150 de tone de Agheasmă Mare vor fi împărțite credincioșilor la slujba de mâine. 300 de mii de sticle au fost deja etichetate.
"Sentimentele nu se pot exprima în cuvinte, nu simţi nici frigul, nici ploaia, nici vântul un sentiment aparte". "Am luat Agheasmă pentru vecini, pentru bătrâni daca ne-a ajutat Dumnezeu şi am venit de la Mangalia pâna aici am zis hai să luăm pentru toti", spun oamenii.
De ce este bine să bem Agheasma Mare
Tradiția spune că Agheasma Mare este cel mai mare ajutor al creştinilor.
"Vindecare de boli, dezlegare de păcate, demonilor pieire, de puterile potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Toţi cei care se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă", a declarat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
După sfinţirea apei, IPS Teodosie a mers la Dunăre unde a aruncat în larg trei cruci de lemn. Şase tineri au intrat în apă să le recupereze, însă numai doi au rezistat. Unul dintre tineri a scos din apa rece două cruci, iar pe una dintre ele o va dona.
"Sper să-mi aducă binecuvântare, să fie un an bun, plin de realizări", a declarat Lucian Nițu, înotător.
Şi la Suceava, tradiția Bobotezei se păstrează cu sfințenie.
Gheața de pe Lacul Iezer are aproape 10 centimetri. Din ea vor fi confecționate crucile de gheață. Voluntarii din parohii aleg cu atenţie gheaţa din care sunt făcute crucile, care apoi vor fi așezate în curțile bisericilor.
"E o tradiție care reprezintă puritatea apei, se sfințește apa, e ca o binecuvântare de la Dumnezeu și acest lac aici". "A fost prima pusă și scoasă, ținută la temperatură în continuare și asta a doua care a fost pusă pe 31 decembrie", spun oamenii.
Ritualul crucilor de gheaţă e păstrat şi la Galaţi.
"Mâine vor fi crucile luate, duse la biserică, ornate cu ramuri de brad și cu flori naturale", a declarat Daniela Pojogu - inginer.
La Iași, și în acest an crucea de Bobotează a fost realizată din ramuri de brad. Preoţii au pregătit 10.000 de litri de agheasmă.
"Ne-am pregătit ca în fiecare an cu vase cu apă pentru a fi sfințite în ziua de Bobotează.Aghiasma mare cu care părinții de la Catedrala Mitropolitană merg şi sfinţesc chiliile monahale, păstrând nealterată tradiţia de a merge şi a sfinţi casele şi locurile unde oamenii vieţuiesc", a declarat Lucian Apopei, preot.
Conform tradiţiei, dacă vremea din ziua de Bobotează e geroasă, anul va fi unul roditor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰