Video Consumul de carne românească, în creştere. Producţia de carne de porc a crescut cu 30% faţă de anul trecut
Avem mai multă carne românească în magazine. Pentru prima dată, în ultimii şase ani, producţia a crescut cu aproape zece procente, după ce fermele au fost repopulate şi s-au făcut investiţii. E un început, spun specialiştii, deşi mai avem până când vom reuşi să ne acoperim consumul. În plus, importurile sunt mult mai ieftine.
Se caută carnea românească şi au început să şi cunoască. Cunosc diferenţa între carnea românească şi cea din market. Se uită la culoare, la prospeţime şi ştiu diferenţa de gust.
"Merg pe românească. În momentul în care cumperi carne de porc de la un producător particular, e diferenţă semnificativă la gust" a spus un consumator.
Carnea produsă la noi apare acum în cantităţi mai mari în galantare.
"Aşa arată graficul provind producţia de carne românească de porc. În 2023 am avut o producţie de 337.000 de tone, în 2024 am ajuns la 368.000 de tone, iar în acest an am putea avea 400.000 de tone. Cu peste 10% în plus, în comparaţie cu anul trecut. Ar fi pentru prima dată, după mult timp, când vorbim de o creştere a producţiei din două cifre" a explicat reporterul Observator Mădălina Chiţac.
Creşterea e legată de investiţiile în ferme
"Avem aproape toate fermele la capacitate maximă. Cele care nu sunt, vor atinge acestă capacitate până la sfârşitul anului. Estimăm o producţie de 150.000 - 170.000 de porci anul acesta, urmând ca anul viitor să ajungem la o producţie de 300.000 de capete. Faţă de anul trecut, avem o creştere de 30%” a spus producătorul de carne de porc Adrian Balaban.
"De anul acesta, vom produce peste 1,5 milioane de purcei" a fost declaraţia ministrului Agriculturii, Florin Barbu.
Avem şi mai multă carne românească de pui. Cu aproape 9% a crescut producţia.
"Industria avicolă este capabilă să acopere integral cererea internă. Mai mult, suntem capabili să exportăm. Marii jucători din industria de carne de pasăre investesc în continuare şi asta va face, cu siguranţă, ca, după Polonia, România să fie unul din cei mai mari jucători de pe piaţa europeană" a explicat directorul unei companii aparţinând industriei alimentare, Horia Cardoş.
Şi producţia altor tipuri de cărnuri a crescut considerabil
Carnea de vită e mai multă cu 12%, iar cea de oaie şi capră cu 62%. Pe toate categoriile de carne se anunţă producţii mai mari.
"Preconizăm ca, până la sfârşitul anului, dacă fermele rămân sănătoase, să avem o creştere şi peste cele 10 procente, estimativ 20%" a mai spus Adrian Balaban.
Numai că vom fi în continuare dependenţi de importuri, în special la carnea de porc.
"Cu o floare nu se face primăvară. Trebuie să vedem ce se va întâmpla în următoarea perioadă, având în vedere toate modificările de taxare. Este posibil să descurajeze acest trend" a comunicat Valentin Şoneriu, producător de carne.
Producătorii spun că au nevoie de mai multă predictibilitate pentru a-şi continua investiţiile. Per total, România reuşeşte să acopere abia jumătate din toate alimentele consumate. Restul vin din import.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰