Evenimente în Bucureşti, miercuri 11 decembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Deşi suntem, încă, în prima parte a săptămânii, ziua de miercuri, 11 decembrie, aduce evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.

Abia au trecut câteva zeci de ore din această săptămână şi poate cei mai mulţi dintre bucureşteni încă sunt implicaţi total în ceea ce înseamnă muncă dar chiar şi aşa considerăm că oamenii ar trebui să caute portiţe în program pentru a se bucura de diferite evenimente care să-i facă să uite de grijile zilei.
Astfel că am decis să venim, ca de obicei, în faţa dumneavoastră cu câteva recomandări de evenimente care v-ar putea ajuta, miercuri, să uitaţi de ceea ce vă produce bătăi de cap în cadrul programului normal de lucru, chiar dacă oferta este mai puţin stufoasă decât de obicei.
Piese de teatru în Bucureşti, miercuri 11 decembrie 2024
Miercuri, 11 decembrie 2024, deja avem foarte multe piese de teatru care se joacă în Bucureşti, evident, cele mai multe dintre ele începând cu ora 19.00. Dintre piesele care se joacă miercuri de la ora 19.00 reamintim "Car(o)usel", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "A fi sau a nu fi", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, "Cabaret", la Teatrul Odeon - Sala Majestic, sau "Iona", la Teatrul Dramaturgilor Români.
- 3 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 3 aprilie, Sfântul Nichita Mărturisitorul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, joi 3 aprilie. Ce nu trebuie să ratezi
- 2 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 2 aprilie, Sfântul Cuvios Tit. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Tot de la ora 19.00 se mai joacă şi piese precum "Tartuffe sau Impostorul", de Moliere, la Teatrul Mic - Sala Atelier, sau "Nora", de Henrik Ibsen, la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Atelier.
Concerte în Bucureşti, miercuri 11 decembrie 2024
Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale zilei pare să fie cel susţinut de Pepe, alături de trupa sa, la Berăria H, de la ora 21.15. De asemenea, pe Radu Almăşan, fondatorul trupei Bosquito, îl puteţi urmări în concert în Riviera Park, de la ora 20.30.
Un farmec aparte, de sărbători, ar putea avea concertul special susţinut de Corul Madrigal la Palatul Patriarhiei, de la ora 19.00. Iar un alt concert special de Crăciun este susţinut de Corul Filarmonicii George Enescu, la Ateneul Român, tot de la ora 19.00.
Evenimente sportive în Bucureşti, miercuri 11 decembrie 2024
În Sala Agronomia, de la ora 18.00, ar urma să se joace meciul de baschet feminin dintre Agronomia Bucureşti şi Municipal Târgovişte.
Tot miercuri avem şi două meciuri de handbal masculin. Duelul dintre Steaua Bucureşti şi CSU Suceava se joacă în Sala Apollo, de la ora 15.00, iar duelul dintre Dinamo Bucureşti şi CSM Constanţa se joacă în Sala Dinamo, de la ora 17.30.
Târguri în Bucureşti, miercuri 11 decembrie 2024
După cum bine ştiţi, deja, în această perioadă sunt deschise o mulţime de târguri de Crăciun în Bucureşti, de la cel organizat de Primăria Capitalei, în Piaţa Constituţiei, şi până la târgurile organizate în apropierea sau în incinta marilor centre comerciale.
Vă reamintim că puteţi găsi produse deosebite sau puteţi trăi momente deosebite la "Happy Christmas Market 2024", de la AFI Cotroceni, la Târgul de Crăciun de la Veranda Mall, la "West Side Christmas Market", din Parcul Drumul Taberei, sau la "Laminor Winter Wonderland", din Laminor Arena.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰