Evenimente în Bucureşti, vineri 20 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că vineri, 20 februarie 2026, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
Vineri, 20 februarie 2026, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru vineri, 20 februarie 2026, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii, evenimente sportive sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, vineri 20 februarie
Ziua de teatru începe de la ora 18.00, când se joacă piesele pentru copii "Munchhausen, baronul poznaș", la Teatrul Țăndărică, şi "Povești cu fire", la Teatrul Ion Creangă.
De la ora clasică de teatru, 19.00, se joacă piese precum "Tache, Ianke și Cadâr", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei, "Bădăranii", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Un bărbat şi mai multe femei", la Teatrul de Artă, "Fugarii", la Teatrul Odeon - Sala Majestic, sau "D’ale Carnavalului", la Teatrul Mic - Sala Atelier.
Concerte în Bucureşti, vineri 20 februarie
De la ora 19.00, Lise de la Salle susţine un concert simfonic la Ateneul Român. De la ora 20.00, Maximilian Muntean, alături de colaboratorii săi, susţine un concert în JazzBook.
Jezebel și Taraful Turcitu susţin un concert în Restaurant Elisabeta, de la ora 21.00, iar trupa Voltaj susţine un concert în Hard Rock Cafe, de la ora 21.30.
Expoziţii în Bucureşti, vineri 20 februarie
La Muzeul de Artă Recentă poate fi vizitată, până în luna mai, expoziţia intitulată "În ritmul lumii".
Aveţi ocazia unei întâlniri cu opera unui artist care a privit lumea cu sensibilitate și rigoare și a transformat observația zilnică în artă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰