Momentul prăbușirii avionului de pasageri din Rusia, surprins pe video
Momentul prăbușirii avionului de pasageri AN-148 din Rusia a fost surprins de o cameră video. Toți cei 71 de oameni de la bord au murit.
Momentul prăbușirii avionului de pasageri AN-148 din Rusia a fost surprins de o cameră video. Toți cei 71 de oameni de la bord au murit.
O cameră de supraveghere a filmat momentul în care aeronava lovește solul.
Camera de supraveghere este amplasată la câțiva kilometri de locul tragediei. În depărtare poate fi văzut momentul când avionul de pasageri cade.
La impactul cu solul, o uriașă explozie se produce. Ceasul de pe camera de supraveghere arată ora 14.27.
Zborul 6W703 al companiei Saratov Airlines a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Avionul de pasageri a dispărut însă de pe radare și s-a prăbușit lângă satul Argunovo, la peste 70 de kilometri sud-est de capitala Rusiei.
Toți cei 71 de oameni de la bord au murit. Președintele Vladimir Putin a transmis condoleanțe și a promis o anchetă completă în cazul acestei tragedii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰