Sărbătoare 19 martie 2024. Cine au fost Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria
Marţi, 19 martie 2024, românii îi prăznuiesc pe Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria, sfinţi cu care românii sunt mai puţin familiarizaţi.
- Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria sunt prăznuiţi pe 19 martie.
Sfântul Mucenic Hrisant a fost fiul lui Polemius, un distins patrician, şi a trăit în secolul al III-lea.
Conform crestinortodox.ro, după ce citeşte Faptele Apostolilor, primeşte să fie botezat, deşi tatăl său a făcut tot posibilul ca Sfântul Mucenic Hrisant să lepede credinţa în Hristos.
Într-un final, Polemius îl obligă pe Sfântul Mucenic Hrisant să o ia în căsătorie pe Daria, o tânără păgână. Însă, Hrisant reuşeşte să-i aprindă Dariei dorul după unirea cu Hristos.
După moartea lui Polemius, Hrisant începe să mărturisească în faţa tuturor credinţa în Hristos. Hrisant şi Daria au fost daţi pe mână tribunului Claudiu, dar Dumnezeu i-a ajutat să primească chinurile la care erau supuşi cu bucurie.
Uimit de modul în care Hrisant şi Daria răbdau suferinţele, tribunul Claudiu s-a făcut creştin împreună cu toată familia sa.
Într-un final, torţionarii au decis ca Hrisant şi Daria să fie îngropaţi de vii, astfel că ei au trecut la cele veşnice în 283, la Roma, pe vremea împăratului Numerian.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰