Antena Meniu Search
x

Schimbarea numelui de familie în România. Condiţii, acte necesare şi alte informaţii utile

Mulţi români ajung, în fiecare an, în situaţia de a-şi schimba numele de familie şi cei mai mulţi dintre ei se simt copleşiţi de birocraţia relativ stufoasă din România.

de Redactia Observator

la 26.03.2024, 07:52

Mulţi români ajung, anual, în situaţia de a-şi schimba numele de familie
Mulţi români ajung, anual, în situaţia de a-şi schimba numele de familie
  • Mulţi români ajung, anual, în situaţia de a-şi schimba numele de familie.

Aproape în fiecare an, în România sunt înregistrate peste 100.000 de nunţi. Cele mai multe dintre ei se încheie cu o schimbare a numelui de familie, mireasa preferând să preia numele de familie al mirelui.

Din păcate sau din fericire există şi reversul medaliei, respectiv se poate face o reschimbare de nume de familie în momentul în care două persoane căsătorite decid să divorţeze.

În ce condiţii îţi poţi schimba numele de familie în România

Cum spuneam, de cele mai multe ori, în România întâlnim posibilitatea de schimbare a numelui de familie după o căsătorie, când mireasa, de cele mai multe ori, preferă să preia numele de familie al mirelui.

Pe acelaşi subiect

Există, însă, şi alte situaţii în care o persoană poate să solicite schimbarea numelui de familie. Vorbim despre situaţii precum cea în care au fost efectuate menţiuni greşite în registrele de stare civilă, când o persoană are numele de familie format din mai multe cuvinte şi doreşte schimbarea acestuia, ori de situaţii când o persoană poartă un nume de provenienţă străină şi solicită să poarte un nume românesc.

Acte necesare pentru fiecare situaţie

Revenind la cel mai important punct al subiectului, ne reamintim că, cel mai des, schimbarea numelui de familie se face după o căsătorie sau după un divorţ.

Pentru că, în cele mai multe dintre cazuri, când doi soţi divorţează, întâlnim o situaţie care arată că soţia doreşte să revină la numele de domnişoară şi să renunţe la numele soţului, nume pe care l-a purtat pe parcursul căsătoriei.

La căsătorie

Cum era de aşteptat şi în cazul persoanelor care doresc să îşi schimbe numele de familie după căsătorie este nevoie de un dosar plin cu documente.

Vorbim despre o cerere tip, prezentarea actului de identitate, prezentarea certificatului de naştere, prezentarea certificatului de căsătorie, o procură specială, dar şi despre dovada care să ateste achitarea unei taxe.

După divorţ

După divorţ, situaţia este oarecum asemănătoare ca după căsătorie, doar că urmează să depunem un document în plus la dosar.

Pe lângă certificatul de naştere, actul de identitate sau prezentarea certificatului de căsătorie, este necesar să depunem la dosarul prin intermediul căruia solicităm schimbarea numelui de familie şi dovada prin care s-a proclamat divorţul.

Schimbarea numelui de familie după mamă

O astfel de situaţie o întâlnim în momentul în care fiul sau fiica a păstrat numele de familie al tatălui, după divorţ, iar ulterior doreşte să poarte numele de familie al mamei.

În acest caz, este necesară invocarea unui motiv bine întemeiat, conform legislaţiei în vigoare.

Schimbarea numelui de familie al copilului

Şi aici vorbim despre o situaţie extrem de complicată. În principiu, în urma unui divorţ, copilul minor preia numele de familie al părintelui care obţine tutela.

Totuşi, există situaţii în care părinţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să-l poarte copilul şi atunci ar urma să hotărască autoritatea tutelară. Chiar şi aşa, când cererea de schimbare a numelui de familie privind un minor se face de către un părinte, este necesar şi acordul celuilalt părinte.

Cât costă şi cât durează schimbarea numelui de familie

În mod normal, schimbarea numelui de familie nu ar trebui să coste mai mult decât câteva zeci de lei. Totul depinde de costurile etalate de notarul implicat în procedură.

Ca de obicei, în România, mai mult este vorba despre cât de mult timp pierdem pentru o asemenea acţiune care, în mod normal, nu ar fi trebuit să dureze foarte mult.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri sociale » Schimbarea numelui de familie în România. Condiţii, acte necesare şi alte informaţii utile