Vacanță de basm în noile stațiuni ale României
Cele mai noi staţiuni turistice ale României îşi întâmpină oaspeţii cu peisaje unice şi cetăţi încărcate de legende. Cei care ajung în inima Transilvaniei, în Cisnădie şi Cisnădioara, se întorc acolo negreşit.
Cele mai noi staţiuni turistice ale României îşi întâmpină oaspeţii cu peisaje unice şi cetăţi încărcate de legende. Cei care ajung în inima Transilvaniei, în Cisnădie şi Cisnădioara, se întorc acolo negreşit. Pentru arhitectura caselor săseşti, dar mai ales pentru ospitalitatea gazdelor.
Localitatea Cisnădioara se află la doar 13 kilometri de Sibiu, într-o vale înconjurată de munţi. Casele îngrijite, cu obloane şi porţi mari din lemn, dau acestui loc un farmec aparte.
Margarete s-a născut aici, însă a emigrat în Germania în urmă cu trei decenii. Nu a vândut casa părintească, aşa că - de câteva ori pe an - revine în zona de poveste, în vacanţă.
Cetatea fortificată din localitate este principalul punct de atracţie. 145 de trepte te despart de o privelişte ce-ţi taie răsuflarea. Construită dintr-o stâncă şi una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania, are o istorie zbuciumată. A fost, rând pe rând, mănăstire, cetate de arcaşi, închisoare, chiar şi depozit unde îşi ascundeau oamenii proviziile şi averile. Din zidurile ei s-au născut legende care dăinuie până astăzi.
Se spune că pe vremuri fiecare tânăr din sat era obligat să care un bolovan din vale şi pana sus în varful dealului. Cine reuşea, era considerat bărbat adevărat, capabil să-şi întemeieze o familie.
Abia anul trecut, Cisnădioara a fost declarată staţiune turistică. Dar mai are mult până să-şi atingă adevăratul potenţial.
Odată cu noul statut de staţiune, viaţa s-a schimbat şi pentru oamenii din Cisnădioara. Au început înflorească pensiunile, unde oaspeţii au parte de linişte şi arome tradiţionale.
La doar 2 kilometri de Cisnădioara se află oraşul Cisnădie - şi el declarat anul trecut staţiune turistică. Biserica Evanghelică şi centrul istoric, cu arhitectură specifică saşilor transilvăneni, te poartă din prima clipă în trecut.
România are peste 100 de localităţi atestate ca staţiuni de interes naţional sau local - un statut prin care pot atrage turişti şi investiţii ce ar ridica zone întregi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰