Curacao, cea mai mică naţiune din istorie ce obţine calificarea la un Campionat Mondial de fotbal
S-au stabilit 42 dintre cele 48 de echipe care vor evolua la Campionatul Mondial de fotbal din 2026, din America de Nord, iar printre echipele calificate găsim şi nume surpriză precum cel al naţionalei din Curacao.
Curacao s-a calificat în premieră la un turneu final de Campionat Mondial de fotbal şi a făcut-o după ce a câştigat o grupă din care au mai făcut parte Jamaica, Bermuda şi Trinidad Tobago.
Marţi seara, în meci decisiv, Curacao a obţinut un egal pe terenul celor din Jamaica, la capătul unui meci în care Curacao a avut doar 40% posesia, dar 4-1 la şuturi pe poartă.
Astfel, Curacao a încheiat grupa cu trei victorii şi trei egaluri, 12 puncte şi golaveraj 13-3. A avut un punct peste Jamaica, formaţie care merge la barajul inter-confederaţional, şi trei puncte peste Trinidad Tobago, formaţie eliminată din luptă, ca şi modesta Bermuda.
În aceste condiţii, Curacao devine cea mai mică naţiune din istorie ce participă la un Campionat Mondial de fotbal, Curacao având doar 155.000 de locuitori şi o suprafaţă de numai 444 de kilometri pătraţi.
Legendarul Dick Advocaat, selecţionerul care a pus Curacao pe harta fotbalului mondial
Naţionala statului Curacao a jucat, în total, 10 meciuri în preliminariile Campionatului Mondial, patru în prima fază a grupelor şi şase în faza a doua a grupelor, şi a obţinut calificarea fără să piardă vreun meci, bifând şapte victorii şi trei egaluri.
Pe parcursul acestor preliminarii, naţionala Curacao a fost condusă de legendarul antrenor olandez Dick Advocaat, tehnician despre care se poate spune că, la 78 de ani, a pus echipa Curacao pe harta fotbalului mondial.
Naţionala micuţului stat a profitat din plin de experienţa legendarului tehnician. Vă reamintim că Dick Advocaat a fost, printre altele, campion al Olandei, cu PSV Eindhoven, dublu campion al Scoţiei, cu Glasgow Rangers, sau campion al Rusiei, cu Zenit St. Petersburg, formaţie cu care a câştigat şi Cupa UEFA şi Supercupa Europei. De asemenea, Advocaat a antrenat şi formaţii precum Borussia Monchenglabach, Sunderland sau Fenerbahce Istanbul plus naţionalele Belgiei şi Olandei.
Importul de jucători crescuţi în Olanda, secretul succesului pentru Curacao
Oficialii Federaţiei de Fotbal din Curacao au luat, în ultimii ani, o decizie curajoasă. Au decis să profite de lunga istorie existentă între acest teritoriu şi Olanda şi au început să readucă la origini jucători născuţi şi crescuţi în Olanda, dar care au sânge de Curacao.
Astfel, naţionala statului Curacao a început să se bazeze pe jucători precum Riechedly Bazoer, fotbalist trecut pe la Ajax Amsterdam, FC Porto şi VFL Wolfsburg şi care a bifat şase selecţii pentru Olanda, în perioada 2015-2016, Joshua Brenet, fotbalist trecut pe la PSV Eindhoven sau Hoffenheim şi care a bifat două selecţii pentru Olanda, în 2016, Leandro Bacuna, fotbalist cu 129 de meciuri jucate pentru Aston Villa şi 10 selecţii în naţionala de tineret a Olandei, sau Jurgen Locadia, fotbalist trecut pe la PSV Eindhoven, Brighton sau Hoffenheim şi care a avut, de asemenea, 10 selecţii în naţionala de tineret a Olandei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰