Fenerbahce Istanbul l-a dat afară pe Mourinho, după ce a ratat calificarea în grupa de Liga Campionilor
Conducerea clubului turc Fenerbahce Istanbul a decis, în cursul zilei de joi, să renunţe la serviciile antrenorului portughez Jose Mourinho.
Decizia a venit după ce Mourinho a ratat, pentru al doilea an la rând, calificarea în grupa de Liga Campionilor. Gruparea antrenată de tehnicianul portughez a fost eliminată din play-off, 0-0 şi 0-1 cu Benfica Lisabona, şi va evolua doar în grupa de Europa League.
În plus, la luarea deciziei a contat şi startul mai degrabă modest de campionat, Fenerbahce fiind, în acest moment, abia pe locul 7, la cinci puncte de liderul Galatasaray Istanbul.
Astfel, oficialii lui Fenerbahce au decis că este necesar un nou start pentru echipă şi au fost de acord să-i achite 15 milioane de euro lui Mourinho, suma necesară pentru a rupe, înainte de termen, contractul scadent în vara anului viitor.
Interesant este că, aproape simultan, şi Beşiktaş Istanbul a decis să renunţe la antrenor, o altă legendă a fotbalului mondial, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer.
Solskjaer a fost dat afară de Beşiktaş după ce echipa a ratat calificarea în grupa de Conference League, fiind practic eliminată din cupele europene. De asemenea, Beşiktaş are, şi ea, un start modest de campionat. Echipa este pe locul 8, la şase puncte de liderul Galatasaray Istanbul.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰