Observator » Sport » Inter Miami se califică în sferturile Leagues Cup, graţie eroului Luis Suarez 

Inter Miami se califică în sferturile Leagues Cup, graţie eroului Luis Suarez 

În absenţa lui Lionel Messi, Luis Suarez şi-a asumat rolul de erou al lui Inter Miami În absenţa lui Lionel Messi, Luis Suarez şi-a asumat rolul de erou al lui Inter Miami - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.08.2025, 15:04 | Modificat la 07.08.2025, 15:07

Echipa americană Inter Miami s-a calificat, miercuri seara, în sferturile de finală ale Leagues Cup, după o victorie clară, 3-1, cu mexicanii de la UNAM Pumas.

Victoria este şi mai importantă dacă ne gândim că a fost obţinută în condiţiile în care Inter Miami a fost lipsită de aportul starului argentinian Lionel Messi, accidentat.

În absenţa lui Messi a ieşit la rampă veteranul uruguaian Luis Suarez, atacantul de 38 de ani trecându-şi în cont un gol şi două pase decisive.

UNAM Pumas a deschis scorul, graţie golului marcat de Ruvalcaba, dar Inter Miami a egalat înainte de pauză, graţie golului marcat de Rodrigo De Paul. A fost golul de care americanii aveau nevoie pentru a intra cu un alt moral în repriza a doua. Luis Suarez a făcut 2-1 în minutul 59, din penalty, iar Allende a închis tabela în minutul 69, evident din pasa lui Luis Suarez.

Articolul continuă după reclamă

Leagues Cup este o competiţie internaţională la care participă echipe din Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic.