Jocurile Olimpice de iarnă 2026: "Nemţoaica" Julia Sauter, performanţă istorică pentru România. Prima reacţie
La Jocurile Olimpice de iarnă 2026, din Italia, joi seara s-a desfăşurat una dintre cele mai aşteptate finale, cea de la patinaj artistic feminin.
Delegaţia României a fost reprezentată de Julia Sauter, sportivă care a reuşit o performanţă cu adevărat remarcabilă. Julia era a 16-a după programul scurt, de marţi, şi a reuşit să pună în scenă o evoluţie solidă şi la programul liber, astfel că a încheiat proba cu 190,93 puncte, de departe record personal.
Zestrea acumulată i-a permis sportivei noastre să încheie finala pe locul 17, cel mai bun rezultat din istorie obţinut de delegaţia României în finala olimpică de patinaj artistic feminin.
Extrem de încântată de rezultatul obţinut, Julia a ţinut să precizeze, după finală, că deşi are doar abia aproape 29 de ani şi, măcar teoretic, ar mai putea prinde un ciclu olimpic, ea nu se mai vede concurând mai mult de un an sau doi "pentru că patinajul artistic nu este un sport din care să te îmbogăţeşti şi vine un moment în viaţă în care trebuie să-ţi prioritizezi obiectivele personale".
Julia Sauter s-a născut şi a crescut în Germania şi a devenit, oficial, cetăţean român abia cu circa şase luni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă din acest an, după multe probleme birocratice. De asemenea, sportiva noastră a fost obligată să se lupte şi cu anumite probleme financiare, existând momente în care şi-a finanţat cariera prin strângeri de fonduri pe platforme de crowdfunding.
Finala feminină de patinaj artistic a fost câştigată, oarecum surprinzător, de americanca Alysa Liu, care a acumulat 226,79 puncte. Alysa Liu, care era doar a 3-a după programul scurt, a pus, în cele din urmă, aproape 1,9 puncte între ea şi japoneza Kaori Sakamoto şi 7,63 puncte între ea şi japoneza Ami Nakai.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰