OFICIAL Mircea Lucescu e din nou SELECŢIONER. A semnat un contract valabil doi ani
Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, se află la Bucureşti alături de alţi oficiali ai forului pentru a-i propune lui Mircea Lucescu un contract de selecţioner valabil pentru ultimele patru meciuri din grupa I de calificare la Cupa Mondială din 2018, relatează ntvspor.net.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
UPDATE: Tehnicianul Mircea Lucescu este noul selecţioner al Turciei, el urmând să semneze un contract pe doi ani, cu opţiune pentru încă unul. Lucescu va fi prezentat oficial vineri, a anunţat Federaţia Turcă de Fotbal (TFF).
"Consiliul Director al TFF a ajuns la un acord cu Mircea Lucescu pentru preluarea postului de selecţioner pe 2+1 ani. Ceremonia de semnare a contractului va avea loc vineri, 4 august, la ora 14.30, la baza Hasan Dogan a echipelor naţionale", este anunţul TFF.
Presa turcă notează că salariul românului va fi de 2,5 milioane de euro/an.
Agenţia turcă Dogan a scris, în urmă cu puţin timp, că Mircea Lucescu este aşteptat în această seară la Istanbul.
- Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în weekend! Ne aşteaptă patru zile cu TEMPERATURI CUMPLITE
- Mutare BOMBĂ pe piaţa transferurilor! Neymar şi-a anunţat colegii că va părăsi FC Barcelona
- Simona Halep îşi dezvăluie SECRETELE. Despre matematică, unghiuri şi sfârşitul carierei, într-un INTERVIU...
Ntvspor.net nota, înainte ca federaţia turcă să facă anunţul cu privire la durata contractului, că preşedintele forului, Yildirim Demiroren, i-a propus lui Lucescu un contract de selecţioner valabil pentru ultimele patru meciuri din grupa I de calificare la Cupa Mondială din 2018.
Naţionala Turciei se află, cu patru etape înainte de finalul preliminariilor CM, pe locul trei în grupa I, cu 11 puncte, cu două mai puţine decât primele două clasate, Croaţia şi Islanda. Turcia va întâlni Ucraina, în deplasare, la 2 septembrie, Croaţia, acasă, la 5 septembrie, tot acasă Islanda, la 6 octombrie, şi Finlanda, în deplasare, la 9 octombrie.
Mircea Lucescu a mai antrenat în Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004).
Lucescu a antrenat ultima dată pe Zenit Sankt Petersburg, echipă de la care a fost demis de curând, după numai un sezon.
UPDATE: Presa turcă scrie că Lucescu a acceptat propunerea oficialilor turci şi va fi selecţionerul reprezentative Turciei.
Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, se află la Bucureşti alături de alţi oficiali ai forului pentru a-i propune lui Mircea Lucescu un contract de selecţioner valabil pentru ultimele patru meciuri din grupa I de calificare la Cupa Mondială din 2018, relatează ntvspor.net.
Potrivit presei din Turcia, după despărţirea de Fatih Terim, la 26 iulie, Demiroren a discutat iniţial cu tehnicianul echipei Beşiktaş, Şenol Guneş, şi i-a făcut o ofertă pentru ultimele patru meciuri din preliminarii, însă propunerea nu a fost acceptată.
Conducerea TFF s-a orientat apoi către Mircea Lucescu şi a decis să vină în România pentru a negocia cu acesta.
Cotidianul Hurriyet notează că dacă nu va accepta propunerea federaţiei turce, Mircea Lucescu va semna cu Galatasaray, grupare la care ar putea ocupa funcţia de director sportiv.
Naţionala Turciei se află, cu patru etape înainte de finalul preliminariilor CM, pe locul trei în grupa I, cu 11 puncte, cu două mai puţine decât primele două clasate, Croaţia şi Islanda. Turcia va întâlni Ucraina, în deplasare, la 2 septembrie, Croaţia, acasă, la 5 septembrie, tot acasă Islanda, la 6 octombrie, şi Finlanda, în deplasare, la 9 octombrie.
Mircea Lucescu a antrenat în Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰