Româncele şi-au aflat adversarele de la Indian Wells. Culoare rezonabile pentru sportivele noastre
La Indian Wells începe unul dintre cele mai puternice turnee de tenis ale primăverii, iar România este reprezentată de trei sportive pe tabloul principal de simplu al competiţiei dotate cu premii totale în valoare de aproape 9,5 milioane de dolari.
Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea şi Elena Gabriela Ruse sunt cele trei reprezentante ale României pe tabloul principal de la Indian Wells, iar ele au avut noroc la tragerea la sorţi, având posibilitatea de a evita nume grele până cel puţin în turul III al competiţiei.
Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea şi Elena Gabriela Ruse au fost repartizate pe jumătatea superioară a tabloului.
Jaqueline Cristian joacă, în primul tur, cu Janice Tjen, din Indonezia, locul 39 mondial. Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum. Dacă trece de Tjen, Jaqueline dă piept cu Maya Joint, din Australia, a 29-a favorită a competiţiei şi ocupanta locului 29 mondial. Jaqueline are o revanşă de luat în faţa australiencei, după ce a pierdut cu Maya Joint, la Rabat, anul trecut, 3-6, 2-6.
Sorana Cîrstea joacă, în primul tur, cu Tatjana Maria, din Germania, ocupanta locului 59 mondial. Sorana a câştigat patru dintre cele cinci meciuri directe de până acum, ultima dată învingând-o pe nemţoaica la Wimbledon, în 2023, 6-1, 2-6, 6-3. Dacă trece de Tatjana Maria, Sorana Cîrstea joacă, în turul II, cu Diana Shnaider, din Rusia, a 21-a favorită a competiţiei şi ocupanta locului 20 mondial. Sorana a bătut-o pe Shnaider la Austin, anul trecut, 6-3, 2-6, 6-4.
Elena Gabriela Ruse joacă, în primul tur, cu Ajla Tomljanovic, din Australia, ocupanta locului 85 mondial. Românca are 2-1 la victorii în meciuri directe, reuşind să o învingă pe Tomljanovic, ultima dată, la Australian Open, în acest an, scor 6-4, 6-4. Dacă trece de Ajla Tomljanovic, Elena Gabriela Ruse joacă, în turul II, cu Xinyu Wang, din China, a 30-a favorită a competiţiei şi ocupanta locului 30 mondial. Elena are o revanşă de luat, după ce Xinyu Wang a surclasat-o la US Open, în 2019, 6-1, 6-1.
Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea şi Elena Gabriela Ruse şi-au asigurat câte 24.335 de dolari şi 10 puncte WTA prin simpla prezenţă pe tabloul principal al competiţiei.
Misiunea cea mai dificilă o are Jaqueline Cristian, sportivă care are de apărat un tur III bifat anul trecut, după ce le-a învins pe Veronika Kudermetova, din Rusia, 6-2, 6-3, şi pe Leylah Fernandez, din Canada, a 27-a favorită a competiţiei, 5-7, 7-6, 6-3. Sorana Cîrstea are de apărat un tur II, bifat anul trecut, după ce a eliminat-o pe Maya Joint, 6-2, 7-5, în timp ce Elena Gabriela Ruse este deja pe plus, în condiţiile în care anul trecut nu s-a aflat pe tabloul principal al competiţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰