Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto 12 județe, sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii puternice până la noapte

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins şi prelungit avertizarea cod galben de caniculă în Bucureşi 11 judeţe, până miercuri seară. De asemenea, o alertă de vreme severă, valabilă în 12 judeţe, intră în vigoare la ora 12.00 şi expiră la noapte.

de Redactia Observator

la 05.08.2025 , 10:47

Administrația Națională de Meteorologie a emis două alerte cod galben pentru marți și miercuri: caniculă extremă cu temperaturi de până la 37 de grade în sudul și estul țării și furtuni puternice cu vijelii și grindină în Transilvania și Carpați. Marți și miercuri, în sudul, centrul și estul Munteniei, sudul Moldovei, precum și în partea continentală a Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade Celsius.

Ploi torențiale, grindină și vijelii puternice până la noapte

Articolul continuă după reclamă

Marți, între orele 12.00 - 21.00, în sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Munților Apuseni și în Carpații Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi pe alocuri și în restul Transilvaniei, în Oltenia, Muntenia și nordul Moldovei.

37 de grade în București

Capitala se află sub cod galben de caniculă marți și miercuri, cu temperaturi care vor ajunge la 37 de grade și un indice de confort termic ce va atinge pragul critic.

Marți, vremea se va menține caniculară și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade. Miercuri, vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Vremea » 12 județe, sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină și vijelii puternice până la noapte