13 județe și Capitala intră sunt cod galben de caniculă. Temperaturile urcă până la 38 de grade
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un avertisment de cod galben de caniculă în 13 județe și în Capitală, valabile joi. Maximele vor ajunge la 37-38 de grade Celsius.
Avertizarea Cod galben, în vigoare joi între orele 12.00 și 21.00, vizează județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Ilfov și Capitala.
În aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități.
Maxime de 35 şi 38 de grade
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice.
În a doua parte a nopții de joi spre vineri, în vest și nord-vest, iar vineri în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.
O altă avertizare Cod galben de caniculă, valabilă vineri între orele 12.00 și 21.00, vizează județele Galați, Brăila, Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov și Capitala.
În aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade.
Caniculă şi în Capitală
Capitala este joi și vineri sub avertizări Cod galben de caniculă, cu maxime de până la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru București, emise joi de ANM.
Astfel, joi, vremea va deveni caniculară în orele după-amiezii, condiții în care disconfortul termic va fi în creștere. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă, în creștere față de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă de 17...20 de grade.
Vineri, vremea se va menține caniculară, cu disconfort termic ridicat; temperatura maximă va fi de 35...36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În cursul după-amiezii și al serii, temporar instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin înnorări, intensificări ale vântului, descărcări electrice și averse ce pot avea caracter torențial; vor fi posibile căderi de grindină. În restul timpului, cerul va fi variabil și vântul în general moderat.
Joi și vineri, între orele 12.00 și 21.00, pentru București vor fi în vigoare avertizări Cod galben de caniculă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰