Anglia trece de Germania şi se califică în sferturile de finală de la Euro 2020
Naţionala de fotbal a Angliei s-a calificat, marţi seara, în sferturile de finală de la Euro 2020, după ce s-a impus, cu 2-0, în meciul jucat împotriva Germaniei, pe Stadionul Wembley, din Londra.
De Redactia Observator la 29.06.2021, 20:56- Anglia dă piept cu Suedia sau cu Ucraina în sferturile de finală de la Euro 2020.
Min. 95 - Este final de meci pe Wembley. Anglia se impune la capătul unei partide în care a avut mai mult iniţiativa. Soarta meciului a fost decisă de două greşeli comise de nemţi la centrul terenului, greşeli transformate în contraatacuri ucigătoare de fotbaliştii englezi. Anglia joacă în sferturile de finală de la Euro 2020 cu învingătoarea dintre Suedia şi Ucraina.
Min. 92 - Schimbare în echipa Germaniei. A ieşit Thomas Muller şi a intrat puştiul Musiala, un jucător de numai 18 ani.
Min. 87 - Schimbări în cele două formaţii. Intră Jordan Henderson în locul lui Declan Rice, la englezi. Din echipa Germaniei au ieşit Ginter şi Gosens, în locul lor intrând Sane şi Can.
Min. 86 Anglia - Germania 2-0. Anglia pune, practic, capăt disputei. Kane punctează cu o superbă lovitură cu capul.
Min. 81 - Mare ocazie ratată de Germania. Thomas Muller scapă singur cu Pickford şi şutează alături.
Min. 77 - Maguire vede cartonaşul galben pentru un fault.
Min. 75 Anglia - Germania 1-0. După multe minute de acalmie, Anglia dă lovitura pe un contraatac spectaculos. Shaw centrează de pe stânga, pe jos, şi Sterling, marcatorul de serviciu al Angliei de la Euro 2020, împinge balonul în plasă.
Min. 72 - Gosens vede cartonaşul galben pentru un fault.
Min. 70 - Cele două formaţii nu reuşesc să creeze pericol la poarta adversă. Ambele echipe par obosite, având în componenţă jucători care au evoluat foarte mult de-a lungul sezonului. La Germania intră Gnabry în locul lui Werner. În echipa Angliei intră Grealish în locul lui Saka.
Min. 49 - Havertz şutează frumos, din vole, şi Pickford respinge cu un reflex de zile mari. Mare ocazie ratată de Germania!
20.02 - Anglia a avut lovitura de start în repriza a doua a meciului de pe Wembley.
Min. 45 - Este pauză pe Wembley. Anglia şi Germania sunt la egalitate, 0-0, după o primă repriză în care Anglia a avut mai mult iniţiativa. Anglia a mai ratat o ocazie importantă pe final. Kane s-a trezit cu balonul în careul advers, a ezitat să şuteze din prima, iar apărătorii nemţi au reuşit să îndepărteze pericolul.
Min. 45 - Phillips vede cartonaşul galben pentru un fault dur.
Min. 32 - Werner scapă singur, şutează şi Pickford reţine în doi timpi. Ocazie importantă ratată de Germania.
Min. 25 - Ginter vede cartonaşul galben pentru un fault.
Min. 17 - După un început bun al Germaniei, Anglia a pus stăpânire pe joc, iar Neuer a trebuit să intervină succesiv la şutul lui Sterling şi la reluarea cu capul a lui Maguire.
Min. 8 - Rice vede cartonaşul galben pentru un fault.
Gareth Southgate, antrenorul Angliei, a început cu Pickford - Trippier, Maguire, Stones, Shaw - Walker, Phillips, Rice, Saka - Kane, Sterling.
Joachim Low, antrenorul Germaniei, a început cu Neuer - Ginter, Hummels, Rudiger, Gosens - Kimmich, Goretzka, Kroos - Havertz, Werner, Muller.
19.00 - Germania a avut lovitura de start în meciul de la Londra.
Vorbim despre un duel istoric, în condiţiile în care cele două formaţii s-au înfruntat de 32 de ori de-a lungul timpului, dar şi de un posibil duel spectaculos şi plin de dramatism, în condiţiile în care se înfruntă două dintre favoritele competiţiei, echipe care au în componenţă jucători de zeci sau chiar sute de milioane de euro.
Anglia a ajuns în această fază a competiţiei după ce a câştigat Grupa D deşi a marcat doar două goluri, ambele prin Raheem Sterling. A fost 1-0 cu Croaţia, vicecampioana mondială en-titre, şi 1-0 cu Cehia, dar, culmea, şi un 0-0 cu Scoţia, codaşa grupei, singura echipă din Grupa D care nu s-a calificat în optimile de finală ale Euro 2020.
Germania s-a calificat de pe locul 2 din Grupa F, aşa-numita grupă a morţii, după un parcurs inconstant. A fost un 0-1 cu Franţa, o victorie entuziasmantă cu Portugalia, 4-2, dar şi un 2-2 chinuitor cu Ungaria, meci în care ungurii au condus de două ori, iar Germania a marcat golul calificării în minutul 84.
Germania, uşor avantaj în meciurile directe jucate împotriva Angliei
Naţionala de fotbal a Germaniei are un uşor avantaj în meciurile directe jucate împotriva Angliei. Dintre cele 32 de partide jucate, Germania a câştigat 15, patru meciuri s-au încheiat la egatalite, iar Anglia a câştigat doar 13 partide. Mai mereu meciurile dintre Germania şi Anglia au fost extrem de spectaculoase, dovadă stă şi faptul că primul meci direct, jucat în mai 1930, s-a încheiat la egalitate, 3-3.
Mai mult, în ultimul meci direct jucat la un turneu final s-au marcat nu mai puţin de cinci goluri. A fost un 4-1 pentru Germania la Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud, tot în faza optimilor de finală. Atunci, pentru Germania strălucea Thomas Muller, autor a două goluri, iar alături de el mai punctau pentru Germania şi legendarii Miro Klose şi Lukas Podolski, în timp ce fundaşul Upson înscria golul de onoare al Angliei.
Meciul dintre Anglia şi Germania se joacă la Londra, pe Stadionul Wembley, fiind deja al cincilea meci de la Euro 2020 jucat pe arena respectivă. Stadionul Wembley a mai găzduit cele trei meciuri jucate de Anglia în faza grupelor, dar şi duelul dintre Italia şi Austria, din faza optimilor de finală, meci câştigat de Squadra Azzura după prelungiri. Iar la Londra ar urma să se mai joace şi meciurile din semifinalele Euro 2020, dar şi marea finală a competiţiei.
Meciul dintre Anglia şi Germania este arbitrat de o brigadă din Olanda condusă de Danny Makkelie. Makkelie urmează să fie asistat de compatrioţii săi Hessel Steegstra şi Jan de Vries. Brigada condusă de Makkelie a mai arbitrat două meciuri din faza grupelor, Turcia - Italia 0-3 şi Finlanda - Rusia 0-1.