Localnicii din Crevedia, ţinuţi 3 ani în teroare de staţia ilegală a familiei Doldurea. "Când afacerea e mare şi relaţiile sunt mari"
Explozia din Crevedia. Se înmulţesc anchetele în cazul exploziilor de la Crevedia, care au făcut doi morţi şi 56 de răniţi. DNA a deschis două dosare penale. Anchetatorii vor să afle cine trebuia să oprească funcţionarea staţiei GPL, după ce pompierii i-au ridicat autorizaţia. Pericolul nu a trecut, însă, nici acum, la aproape 36 de ore de la deflagraţii. Pompieri şi medici de la ambulanţă sunt încă acolo.
De Redactia Observator la 28.08.2023, 19:44Parchetul general, parchetul militar şi procurorii anti-corupţie trebuie să afle vinovaţii şi să răspundă semnelor de întrebare. Primele au fost analizate imaginile care arată scurgerea de GPL din cisternă.
La două zile după exploziile care au zguduit Crevedia, bucăţi imense din cisternele aruncate în aer aşteaptă să fie analizate de anchetatori. Un fragment enorm a fost aruncat la 40 de metri de locul deflagraţiei. Între timp, se înmulţesc anchetele. DNA a deschis două dosare penale în acest caz.
Procurorii anticorupţie fac cercetări in rem pentru abuz în serviciu
Procurorii anticorupţie vor să vadă cum s-a dat aviz de amplasare a staţiei GPL atât de aproape de locuinţele oamenilor, dar şi cum a fost posibil să funcţioneze imediat după retragerea autorizaţiei şi niciun reprezentant al celor şapte instituţii responsabile să nu observe acest lucru.
- "Băi Cristi! Îmi venea să plâng, mă! Nu te găseam!" Momentele dramatice în care pompierii se ajută unii pe...
- DNA a deschis două dosare penale după exploziile din Crevedia. După 2 zile nu există niciun suspect sau inculpat
- Controversa pozelor cu căştile topite ale pompierilor, după explozia de la Crevedia. Arafat vrea să verifice...
Anchetatorii au făcut percheziţii acasă la patronii depozitului GPL şi au ridicat documente de la primăria Crevedia.
Procurorii DNA vor face verificări şi la instituţiile de stat care au permis staţiei să funcţioneze ilegal trei ani. Localnicii din Crevedia se întrebau doar când, nu dacă va exploda depozitul. În jurul acestuia mirosea mereu a gaz. Bărbatul care şi-a pierdut ambii părinţi în deflagraţie spune că oamenii erau neputincioşi.
Răzvan Mirea, fiul soţilor care au murit: Se plângeau, doamnă, dar ştiţi cum e, când afacerea e mare şi relaţiile sunt mari. Dacă s-a făcut pe undeva vreo sesizare vă daţi seama că acum când a văzut ce s-a întâmplat, le-a luat, le-a rupt şi la revedere.
Unul dintre răniţi îşi reproşează acum că a făcut reclamaţii doar angajaţilor de la staţia GPL.
Localnic: Pentru că n-am vrut să fac rău la nimeni n-am vrut să fac ceva în scris, dar îmi fac mea culpa, că poate dacă făceam, poate nu s-ar fi întâmplat.
Patronul depozitului, Ionuţ Doldurea, care este fiul primarului din Caracal, a reacţionat astăzi prima oară după şirul de explozii. Nu pentru a cere scuze victimelor sau a dat explicaţii pentru funcţionarea clandestină a staţiei GPL. Ci ca să anunţe că nu are nimic de spus: "Din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute".
Tatăl patronului de la staţia GPL din Crevedia, primarul PSD Ion Doldurea din Caracal, a intrat şi el în silenzio stampa.
"Niciun răspuns. Zadarnic am încercat să luăm legătura cu edilul, nici la primărie nu este de găsit pentru că de astăzi a intrat brusc în concediu de odihnă pentru cinci zile, iar atribuţiile le-a delegat viceprimarului", transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.
În plus, a anunţat că se autosuspendă din PSD şi funcţiile politice pe care le deţine.
Primarul Ion Doldurea a construit un imperiu din businessul cu gaz lichefiat
Cunoscut sub porecla Împăratul, primarul Ion Doldurea a construit un imperiu din businessul cu gaz lichefiat. Şi-a introdus în afaceri şi cei doi fii. Cea mai prosperă companie a familei, cu o cifră de afaceri anuală de 600 de milioane de lei, este Flagas, de care ţine şi depozitul din Crevedia, care a sărit în aer. Aceeaşi firmă a cumpărat terenuri la Buftea, lângă Bucureşti, în zona unde se vor face exproprieri pentru autosrada A zero. Cel mai scump lor valorează 90 de milioane de lei.
"Primarul Ion Doldurea are o avere de invidiat. Două case, una dintre ele are o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. Se adaugă 11 apartamente, cumpărate toate în 2019 şi opt terenuri", transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.
Primarul Ion Duldurea deţine şi numeroase staţii GPL în Caracal şi împrejurimi. De verificarea lor ar trebui să se ocupe tocmai angajaţii săi de la primărie.
Duldurea a fost propulsat în politică de Paul Stănescu, unul dintre greii PSD. S-a bucurat şi de susţinerea fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, iar la un moment dat a fost în cărţi pentru postul de ministru al Culturii.
Colegul său de partid, Florin Petre, primarul din Crevedia, susţine că habar nu avea despre afacerile pe care le făcea fiul lui Doldurea la Crevedia. Între timp ies la iveală şi detalii din trecutul lui Florin Petre. Primarul din Crevedia a fost condamnat pentru furt înainte să fie ales şi să jure că îşi va dedica toată priceperea şi energia pentru a le face viaţa mai bună localnicilor.