Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât va plăti un român care a acumulat o pensie privată de 100.000 de lei. Guda: "Numai din cauza acestor taxe"

După valul de nemulţumiri, ASF a organizat astăzi prima dezbatere pe controversatul proiect privind pensiile private. Întâlnirea din Parlament s-a ţinut cu uşile închise şi fără presă. Legea cu impact major pentru nouă milioane de români e întâmpinată cu critici dure în societate. Specialiştii confirmă că a fost făcută pentru administratorii de fonduri de pensii private, pentru furnizorii de plată, pentru stat, însă nu şi pentru beneficiari. 

de Florentina Lazăr

la 13.08.2025 , 20:06

Sindicaliştii au propus la dezbaterea organizată la Palatul Parlamentului ca noua lege să trateze distinct pensiile din pilonul 2 de cele din pilonul 3 sau 4. Liderul Blocului Naţional Sindical susţine că statul ar avea de câştigat de pe urma măsurilor.    

"Există în legea pensiei publice, dacă eşti sub pensia minim statul îţi completează prin transferuri de la buget sumele de bani aferente. Faptul că au fixat la nivelul pensiei minime valoarea care să ţi-o dea sub formă de pensie pe Pilonul II pe o perioadă de câţiva ani de zile până în 10 va scoate guvernul din această răspundere de a mai completa veniturile pensionarilor, care se vor afla sub această pensie minimă", a declarat Dumitru Costin, lider BNS.

Pensii minime, nu fixe

Articolul continuă după reclamă

Dacă acum, poate fi scoasă toată suma din fondul privat de pensii, conform proiectului, cei mai mulţi dintre viitorii pensionari vor putea retrage doar 25%, iar restul banilor în tranşe lunare a câte 1.281 lei fiecare. 

"Nu ştiu dacă o să apucăm să-i luăm, am dubii. Nu sunt de acord cu nimic. Am făcut chestii în paralel să nu depind de statul român, am nişte acţiuni la BVB, în imobiliare". "Eu una n-aş lua toţi banii, aş prefera să am pensia pensie şi pensia privată". "Trebuie să aibă această posibilitate să şi-i ia pe toţi odată şi dacă nu se poate, să îţi iei doar o parte din ei sau dacă nu eşalonat", spun oamenii.

Specialiştii propun stabilirea unei pensii minime, nu fixe, astfel încât românii să aleagă cât vor încasa din economiile lor lună de lună. 

"Nu cred că ar trebui oamenilor să li se interzică să retragă bani cu totul din aceste acumulate cu forţa din fondurile lor prin munca statului român, dar ideea de a avea niste limite are sens, ar trebui cetăţenii români să retragă nişte bani. În alte ţări există această prevede precum că în cazul unor probleme de sănătate grave se permite retragerea unor sume", a declarat Christian Năsulea, profesor de economie.

Iar banii ar trebui să fie scutiţi de taxe, mai cred experţii. "Pe piaţa europeană anumite sume fie că nu sunt taxate, fie sunt taxate cu jumătate din impozitul aplicat veniturilor. Doar capitalul este taxat. La noi vedem că se pune taxă pe orice", a declarat Adrian Codîrlaşu, preşedinte CFA.

"Dacă ai acumulat o sumă, să spunem de 100.000 de lei, vei plăti 15 mii de lei numai din cauza acestor taxe şi cine vrea toţi banii deodată va afecata pe ceilalţi care se pensionează anul următor", a declarat Iancu Guda, specialist economic Obervator.

Şi comisionul de 0,05% primit de furnizorii de plată ar trebui să fie mult mai mic. 

"Tot profitul care se obţine de-a lungul perioadei de plată se reportează în ultima tranşă, şi acest lucru ar trebui modificat astfel încât profitul obţinut în fiecare an să fie repartizat într-o formă pe care participantul o alege să poată să-l încaseze în fiecare an, să poată să-şi crească valoarea ratei pentru perioada rămasă de plată", a declarat George Mot, expert pensii private.

O nouă dezbatere publică va fi organizată săptămâna viitoare. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Cât va plăti un român care a acumulat o pensie privată de 100.000 de lei. Guda: "Numai din cauza acestor taxe"