Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Decizie majoră în Spania. 500.000 de imigranţi vor primi dreptul de şedere legală, cu o singură condiţie

Guvernul de stânga din Spania a aprobat un plan accelerat care le-ar putea permite migranților fără acte să obțină drept de ședere legală. Majoritatea sunt din America Latină și Africa, scrie DW. Măsura merge în direcția opusă față de alte state europene, care au început să adopte politici tot mai dure în privința migrației.

de Redactia Observator

la 28.01.2026 , 13:27

Imagine ilustrativă - Shutterstock

Planul a fost adoptat prin decret regal, ceea ce i-a permis guvernului să ocolească Parlamentul, unde nu are o majoritate stabilă. Ministrul Migrației, Elma Saiz, a declarat că măsura se va aplica persoanelor care se aflau în Spania de cel puțin cinci luni la data de 31 decembrie 2025, cu condiția să poată dovedi că nu au cazier judiciar. Cererile se vor putea depune începând din aprilie și până la 30 iunie, iar beneficiarii vor avea dreptul să muncească în orice sector și oriunde pe teritoriul țării.

Decizia a fost susținută de partidul de extremă stânga Podemos, care spune că este un răspuns moral la discursul tot mai agresiv împotriva migranților. Opoziția a reacționat dur. Liderul Partidului Popular, Alberto Nunez Feijoo, a acuzat guvernul că încearcă să distragă atenția de la gravul accident feroviar produs pe 18 ianuarie, în urma căruia au murit 45 de persoane. "În Spania socialistă, ilegalitatea este răsplătită. Politica de migrație a lui Sanchez este la fel de iresponsabilă ca politica sa în domeniul feroviar", a declarat Feijoo.

Partidul de extremă dreapta Vox a anunțat că va contesta măsura în instanță. Formațiunea spune că va cere Curții Supreme suspendarea planului imediat ce decretul va fi publicat. Vox critică faptul că o decizie de asemenea amploare a fost luată fără vot în Parlament și acuză instituțiile europene de pasivitate.

Articolul continuă după reclamă

În prezent, Spania are aproximativ 49,4 milioane de locuitori, dintre care 7,1 milioane sunt cetățeni străini. Potrivit unui institut economic, la începutul lui 2025 aproape 840.000 de persoane trăiau în țară fără forme legale. O ultimă astfel de măsură de amploare a avut loc în 2005, sub un guvern condus de socialiști.

Decizia actuală a fost salutată de organizațiile pentru drepturile migranților și de Biserica Catolică, care o consideră un act de justiție socială. Criticii avertizează însă că Spania se izolează de restul Europei, într-un moment în care tot mai multe state înăspresc regulile privind migrația.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Folosiţi cardurile de loialitate la cumpărături?
Observator » Ştiri economice » Decizie majoră în Spania. 500.000 de imigranţi vor primi dreptul de şedere legală, cu o singură condiţie