Video Sindicaliştii din Educaţie vorbesc de grevă generală: Nu vrem promisiuni. Ce se va întâmpla de mâine în şcoli
În anul în care absolvenții de clasa a 12-a au avut cele mai proaste rezultate la bac din ultimii 7 ani, școala începe, așadar, cu o pauză. Și, ieșiți de la discuțiile cu președintele, sindicaliștii din educație lasă să se înțeleagă că nimeni nu știe, efectiv, când va începe școala. L-ar vrea demis pe ministrul Daniel David pentru că ar considera asta drept un semn că sunt ascultați. Cât despre adevăratele nemulțumiri, Nicușor Dan le-a cerut un răgaz de două luni pentru a vedea ce impact au măsurile de austeritate. Dascălii spun că nu renunță la protest iar unii sindicaliști vorbesc chiar de grevă generală.
"Nu avem nevoie de promisiuni. Preşedintele a luat act de solicitările noastre. Prima solicitare fiind legată de demisia lui David, a doua lege pe măsurile 141. Domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maximum 2 luni. Vom continua acţiunile de protest până la atingerea celor două obiective, iar geva generala nu e exclusă", a declarat Marius Nistor, lider de sindicat Spiru Haret.
Fiecare şcoală în parte va decide ce program va avea de mâine
"Nu mi-a plăcut că nu a fost tranşat. Mi-a lăsat impresia că vrea să mai cugete. Ar fi trebuit imediat să-l sune pe domnul Bolojan şi să-i ceară demiterea domnului ministru care ne-a adus în această situaţie jenantă. Imediat ce plec de aici îl sun eu pe Daniel David şi am să-l lămuresc paote că ar fi cazul să plece", a declarat Anton Hadar, preşedinte sindicat "Alma Mater".
Discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan nu par să le fi adus linişte cadrelor didactice. După ce liderii sindicali le-au prezentat protestatarilor concluziile discuțiilor, profesorii adunaţi în faţa Palatului Cotroceni au început să scandeze "Grevă generală".
Nu se ştie exact ce vor face elevii mâine, cel puţin asta au dat de înţeles profesorii care au ieşit în stradă. Cert este că profesorii se vor întoarce de mâine în şcoli, dar nu se ştie şi dacă vor preda. Această decizie va fi luată la nivelul fiecărei şcoli. Liderii de sindicat se gândesc să facă un referendum prin care cele trei mari confederaţii să decidă data la care se va intra în grevă generală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰