Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A evadat din puşcărie pentru iubita lui minoră. Aflase că îl înşală cu fostul coleg de celulă

Deţinutul care a pus pe jar poliţiştii din două judeţe a fost prins după 17 ore de căutări, la peste 50 de kilometri distanţă de Penitenciarul Mărgineni. Bărbatul a profitat de mai multe breşe de securitate din închisoare, precum lipsa unui paznic în foişor. Individul le-a spus poliţiştilor că a fugit când a aflat că iubita lui, o copilă pentru care a ajuns după gratii, are o aventură cu colegul lui de celulă, eliberat condiţionat de câteva zile.

de Denisa Dicu

la 13.08.2025 , 19:34

El este individul care a ţinut în şah poliţia timp de 17 ore. De teamă să nu se repede situaţia de la Mureş, unde un criminal e căutat de o lună de zile, o armată de poliişti şi jandarmi a fost pe urmele lui cu câini antrenaţi. A fost prins pentru că poprietarul casei a auzit zgomot în pod şi a alertat agenţii aflaţi de pe stradă.  

Prins în podul casei

Deţinutul a încercat să scape şi s-a luptat cu proprietarul casei până la sosirea echipajelor. 

Articolul continuă după reclamă

"Eu l-am găsit! A vrut să sară la mine! Să las toporul jos din mână că nu îmi face nimic. Şi să bage mâna în gâtul meu, iar atunci l-am pus jos", a povestit proprietarul casei. 

Dupa 17 ore de căutări, fugarul a fost prins în podul casei din această curte din satul Vărbilău, judeţul Prahova. A fost căutat de poliţiştii din două judeţe şi ofiţerii din penitenciarului Mărgineni. Dupa ce a fost imobilizat, individul a fost condus la sediul poliţiei din Moreni şi de acolo a fost încarcerat înapoi în spatele gratiilor.

Penitenciarul Mărgineni se află la 55 de kilometri de locul unde a fost prins. O distanţă pe care o parcurgi într-o oră cu maşina sau în 11 ore pe jos. Agenţii trebuie să refacă traseul individului pentru a afla dacă au existat complici şi dacă evadarea a fost premeditată.

Bărbatul ar fi fugit din închisoare după ce a aflat că fostul său coleg de celulă, eliberat condiţionat, începuse o relaţie amoroasă cu partenera sa. 

"Dacă ea s-a măritat cu altul, el ce o fi zis? Că poate o prinde în fapt! Dar prost că a făcut treaba asta! Eu nu cred că a venit încoace. Vreau să-l văd şi eu, că îmi e dor de el!", a declarat mătuşa evadatului.

După gratii, tot din iubire

Individul de 32 de ani a ajuns după gratii tocmai din cauza relaţiei cu fata de 14 ani. Cei doi au fost prinşi la furat, iar poliţiştii s-au autosesizat când au aflat că au doi copii împreună. Bărbatul a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în martie, anul acesta.

"Se înţelegeau bine, nu se certau, nu se băteau ei. Tot cu ea prin telefon a vorbit. I-ar fi zis că se mărită cu unul", a declarat unchiul fetei.

Evadarea a avut loc seara trecută, când individul a profitat de breşele de securitate. Deţinutul spăla vasele la bucătăria unităţii. A prins momentul în care poliţiştul  supraveghetor a plecat să verifice cantităţile de mâncare. În plus si a dat seama ca unul dintre foisoare nu era pazit. 

Când s-a văzut singur, deținutul s-a urcat pe clădirea bucătăriei. De acolo pe foișorul dezafectat cu câteva săptămâni în urmă. Apoi a sărit gardul închisorii şi evadarea a durat doar două minute. Acum, la 24 de ore de la incident, paza foişorului este asigurată de un gardian.

În lipsa paznicilor, conducerea penitenciarului ar fi trebuit să înconjoare foişoarele, iar scările să fie acoperite de sârmă ghimpată, ceea ce nu s-a întâmplat. Acum in inchisoare se face o anchetă internă.

"Vulnerabilitate generată de lipsa acută de personal. În funcţie de concluzile misiunii de control vor fi luate măsuri adaptate gradului de vinovăţie atât pentru factorii de conducere, cât şi pentru personalul de execuţie implicat", a declarat Cosmin Dorobanţu, Președintele FSANP. 

În urma evadării, bărbatul va sta încarcerat între 6 luni şi 3 ani în plus faţă de prima condamnare. Individul mai are un frate închis la Penitenciarul Ploieşti. 

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » A evadat din puşcărie pentru iubita lui minoră. Aflase că îl înşală cu fostul coleg de celulă