Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Adolescentă dispărută, căutată în apele canalului Dunăre-Marea Neagră

O amplă operaţiune de căutare a fost declanşată în vineri dimineaţă în apele canalului Dunăre-Marea Neagră după ce pe podul de la Agigea au fost găsite un ghiozdan şi un telefon. Potrivit anchetatorilor, bunurile i-ar aparţine unei adolescente a cărei dispariţie a fost anunţată cu o zi înainte.

de Redactia Observator

la 23.01.2026 , 14:39

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost sesizaţi, vineri, despre faptul că o persoană ar fi căzut de pe podul rutier de la Agigea, în Canalul Dunăre-Marea Neagră.

La locul solicitării au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, printre care de descarcerare, autospecială cu apă şi spumă, un SMURD şi scafandri.

Alerta s-a dat după ce pe podul de la Agigea ar fi fost găsit un rucsac în care se aflau obiecte ale unei adolescente de 15 ani, care ar fi fost dată dispărută joi de familie.

Articolul continuă după reclamă

Salvatorii nu au onfirmat încă dacă nu există o confirmare că persoana căreia îi aparține rucsacul ar fi sărit de pe pod.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui modificată formula de calcul a impozitului auto?
Observator » Evenimente » Adolescentă dispărută, căutată în apele canalului Dunăre-Marea Neagră