Video ANIMAŢIE. Fenomenul care a schimbat brusc o plajă din Saturn: "Direct de pe dună în apă. Ca delfinii"
Dacă drumul până la mare e, uneori, îngreunat de trafic, în staţiunea Saturn, direct pe plajă, e blocat de dune uriaşe de nisip. După furtunile de săptămânile trecute, a reapărut fenomenul botezat cliffing. Astfel că, acum, turiştii care vor să se răcorească, trebuie mai întâi să facă escaladări. Specialiştii le recomandă să fie atenţi, pentru că s-au format şi gropi periculoase în zonă.
Trei zile cu vânt intens şi valuri puternice. De atât a fost nevoie ca turiştii de pe această plajă din Saturn să simtă drumul până în apa mării ca pe o adevărată corvoadă.
Valurile şi curenţii puternici au muşcat practic din ţărm şi au creat dune care au pe alocuri un metru înălţime. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de cliffing şi nu e străin de plajele româneşti.
Eroziunea apare după ce plajele au fost lărgite cu nisip scos din mare. Nivelul apei rămâne relativ constant pe timpul verii, însă iarna sau după furtuni puternice, marea învolburată trage tone de nisip înapoi în larg.
Fenomenul s-a petrecut şi la Mamaia
Exact aşa s-a întâmplat anul trecut, pe plajele din Mamaia. "S-au produs aceste micro-faleze. Fie marea aduce înapoi sedimentul cumva luat de pe plajă şi dus în zona de mică adâncime sau administratorul plajei, în speţă Apele Române, va reuşi să facă o nivelare în acele zone", a explicat Răzvan Mateescu, biolog.
Unii turişti şi-au pus prosopul pe fâşia rămasă ca să nu fie nevoie să escaldeze dunele de nisip. Alţii şi-au făcut drum ca să ajungă la mare.
"Apa a spălat tot. Erau la nivel, era apa ridicată, acum totul s-a spălat. Nu ştiu dacă să mă duc", spune un turist. "Direct de pe dună în apă. Ca delfinii", zice un altul.
Specialiştii spun că fenomenul e unul obişnuit, mai ales în contextul lucrărilor de lărgire a plajelor de pe litoral.
"Orice fel de lucrare are un termen de maturizare. Are nevoie de un timp pentru a se reechilibra plaja emersă pe care facem baie de soare şi cu cea submersă - cea de sub apă. Până când se vor maturiza şi echilbra aceste fenomene va mai dura", a declarat Adrian Bîlbă, cercetător ştiinţific.
Reprezentanţii Apelor Române vor interveni să niveleze nisipul, ca drumul până la apa mării să fie exact ca înainte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰