Video Promisiuni cu repetiţie: Viitura a trecut, autorităţile au plecat, iar oamenii au rămas din nou cu făgăduieli. "Toată lumea a promis că se va face"
Inundaţii Galaţi. Pentru mii de oameni, dezastrul este unul cu repetiţie. Locuitorii din zonele afectate sunt la a treia inundaţie catastrofală din ultimul deceniu. După fiecare potop, autorităţile au promis că iau măsuri pentru ca scenariul să nu se mai repete.
Viitura a trecut în aceste localităţi în judeţul Galaţi, la fel şi autorităţile care au fost în vizită pe teren aici. Au fost multe promisiuni acum, la fel ca în anul 2013. Atunci se vorbea despre un proiect de îndiguire, proiect ce urma să fie pus în practică în afara acestor localităţi, dar nu s-a întâmplat nimic. Proiectul a rămas undeva într-un sertar la o instituţie centrală.
Au rămas doar cu promisiuni
A fost aici şi ministrul Mediului în aceste zile , care s-a arătat preocupat să întrebe localnicii dacă au primit Ro-Alert în noaptea respectivă, în noaptea în care au venit apele. Despre acel proiect nu a menţionat nimic. Între timp, oamenii au rămas în casele lor şi sunt revoltaţi pentru că, spun ei, nu s-a făcut nimic în aceşti ani pentru a evita aceste inundaţii. Ba mai mult, spun că s-au săturat să-şi refacă locuinţele odată la câţiva ani, atunci când au loc astfel de inundaţii. Alţii susţin că nu au primit despăgubiri la dezastrul anterior din 2013.
Legat de aceste despăgubiri, premierul României a dat asigurări că va asigura absolut tot ce trebuie, banii şi toate materialele de construcţie pentru toate cele 5000 de case afectate din judeţul Galaţi. Oamenii au rămas în zone şi încearcă să-şi cureţe casele şi curţile de nămol, ajutaţi de pompieri, jandarmi şi militari, iar oficialităţile s-au întors la Bucureşti. Deocamdată nu s-a alocat niciun ban pentru că evaluarea pagubelor încă nu s-a făcut, atâta timp cât apele nu s-au retras complet.
- "Dacă era să auziţi cum urlau animale, sfârşitul lumii a fost". Bilanţul potopului din Galaţi: 6 morţi, 5.500...
- Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat...
- Coşmar cu repetiţie pentru oamenii afectaţi de inundaţii: au auzit aceleaşi promisiuni în 2013 şi 2016....
- LIVE TEXT. Bilanţul inundaţiilor din Galaţi a crescut la 6 morţi. O persoană dată dispărută în Pechea,...
Dezastru după viituri
"Dezastru, tot s-a stricat. Numai mâl! Şi covoare, toate s-au stricat 100% stricat, nu mai avem unde dormi. În 2013 a fost aşa apa, acum vedeţi unde s-a ridicat". "Toată lumea a promis că se va face, au decomaltat pârâul, dar la un asemenea debit, pârâul nu mai poate face faţă", spun localinicii.
Nu este prima dată când locuitorii din zonă au casele inundate. În urmă cu 11 ani, tot la mijlocul lunii septembrie, oamenii erau loviţi de alte viituri, la fel de catastrofale. 9 persoane şi-au pierdut viaţa atunci.
"Aici, bucătărie de vară, casa toată cu baie, mi-a luat tot, tot. Au venit săracii oameni din sat să ajute, primarul. Dar cum să intram... ce să facem... Niciodată de când sunt eu, am 37 de ani, niciodată n-am văzut aşa ceva", spune un sinistrat.
Situaţii asemănătoare, dar nu la fel de grave, s-au înregistrat şi în 2011 şi 2016. Evenimente tragice care ar fi trebuit să mobilizeze autorităţile locale, judeţene şi de la Bucureşti să vină cu soluţii. Însă, după atâţia ani în care am vorbit despre victime şi pagube uriaşe, concluzia oficialilor e aceeaşi.
"Această nenorocire nu putea fi evitată. Cine este de vină? Dumnezeu a dat apa! Nu mai ai ce să faci în situaţia asta", spune primarul Slobozia Conachi, Emil Dragomir.
S-au înregistrat ploi record, de peste 150 de litri pe metru pătrat, dar şi nepăsarea a mărit dezastrul, acuză oamenii ajunşi la capătul puterilor.
"În 2013 a fost un pic mai aşa, nu a reuşit să intre apa în case. În 2016 a intrat, dar mică, tot aşa toamna, acum ne-a pus capac". "N-am salvat nici în 2011 cand a fost. Nu ne-a dat nimic, mai rău e acuma", spun localinicii.
Pentru primarul din localitate, pare că altele au fost însă priorităţile imediat ce au ajuns în zona calamitată premierul şi preşedintele Senatului.
Abia apoi au fost discutate problemele. "Lupta cu apele a fost sub control. E a treia oară când se întâmplă în zonă. Exista un proiect înainte, un baraj, era într-un stadiu de lucru, 70% finalizat", a declarat premierul Marcel Ciolacu.
"Chiar nu ne puteam da seama de unde vine atât de multă apă. Ne-am dat seama când ne-am dus deasupra, dar oamenii ştiu georgrafia locului, au mai fost inundaţii", spune fostul premier Nicolae Ciucă.
"Primul lucru pe care l-am intrebat atunci cand l-am discutat cu oamenii din aceasta localitate a fost acela daca au fost avertizati prin sistemul Ro-Alert. De ce e nevoie de două inundaţii majore şi a treia ca să spuneţi că începem să vorbim concret, să schimbam lucruri? Eu m-am referit la modul general", spune ministrul Mediului, Mircea Fechet.
După ce au vorbit cu oamenii, oficialii au promis ajutoare din partea Guvernului: pături, saci de dormit, apă şi mâncare. Au renunţat apoi la cizmele de cauciuc şi şi-au văzut în continuare de program. Nicolae Ciucă a venit la Bucureşti, unde a fost desemnat oficial candidatul PNL pentru preşedinţie iar premierul s-a dus la Constanţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰