Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bolnavi disperați, fără medicamente și cu analizele amânate: "După 4 decembrie. Păi după 4 decembrie aş putea să mor"

Haos în sistemele vitale din România. Mii de angajaţi din Sănătate, Poliţie, Transporturi şi Minerit au ieşit astăzi în stradă. Legea pensiilor, a salarizării şi viaţa tot mai scumpă îi fac să repete proteste până când oficialii le vor asculta necazurile. 

de Andreea Petrescu

la 16.11.2023 , 21:47

Peste 3.000 de ceferişti, poliţişti locali, mineri, agricultori şi silvicultori şi-au strigat nemulţumirile în faţa guvernului.

  • Sindicalist: Să trezim guvernanţii! Este un proiect de lege, un draft de lege bolnav.  

Protestatarii sunt nemulţumiţi de creşterea vârstei de pensionare şi că nici munca în condiţii grele nu îi ajută să iasă la pensie anticipat. 

Vezi și
  • Sindicalist: Distruge viaţa românilor. Vor fi obligaţi să muncească până când mor. 
  • Constantin Creţan, preşedinte Federaţia Naţională a Muncii: Guvernarea ne minte, uitaţi că pe legea pensiilor dispar drepturi.
Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunţă că proiectul mai poate suferi schimbări până luni, când va fi supus votului în Camera Deputaţilor, care este forul decizional. 

  • Florentina Lazăr, reporter Observator: Ministerul Muncii negociază la Bruxelles excepţiile de la vârsta de pensionare în cazul minerilor şi angajaţilor care lucrează în condiţii de radiaţii. Asta înseamnă că minerii s-ar putea pensiona după 18 ani de muncă şi nu 20, aşa cum prevede proiectul.

Au fost proteste şi la Asistenţă Socială şi Direcţiile de Sănătate Publică din Baia Mare, Sălaj, Botoşani, Galaţi, Mureş, Mehedinţi. Angajaţii sunt supăraţi că nu au fost incluşi în majorările salariale aprobate de Parlament.

Protestele vin la după revoltele de ieri din Sănătate, când farmaciştii, angajaţii Direcţiilor de Sănătate Publică şi cei de la Ministerul Sănătăţii au ieşit în stradă.

Lipsa banilor din sistemul sanitar le face viaţa şi mai grea bolnavilor

Pacienţii se plâng că nu mai primesc medicamente şi analize plătite de stat.

  • Pacient: În ianuarie mă programează dacă vreau. Dacă nu, să mă duc să mi le fac la privat. La fel şi la tomograf. Spune după patru decembrie pentru că nu mai avem bani. Păi după patru decembrie aş putea să mor.

La Spitalul Colţea din Bucureşti, unde sunt trataţi 2.000 de bolnavi de cancer în fiecare lună, programul de oncologie este în pericol. 

  • Bogdan Furtună, manager Spitalul Colţea: Am reuşit să luăm citostatice pe datorie de patru luni de zile. Riscul cel mai mare este să nu mai putem trata pacienţii cu afecţiuni oncologice dacă situaţia asta ar trena şi nu s-ar face plăţile către spitale pentru programele naţionale.

Mai multe spitale din Bucureşti au anunţat oficial guvernul că au ajuns la fundul sacului

  • Andreea Petrescu, reporter Observator: Şi conducerea de aici, de la Victor Gomoiu s-a plâns de faptul că nu mai are bani suficienţi pentru plata salariilor şi a facturilor la utilităţi. Ceea ce poate afecta întreaga activitate a spitalului unde sunt trataţi zilnic sute de copii.

Alte unităţi sanitare suferă din cauza ordonanţei de austeritate, care le blochează investiţiile. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bolnavi disperați, fără medicamente și cu analizele amânate: "După 4 decembrie. Păi după 4 decembrie aş putea să mor"