Video De luni, elevii de la Bolintineanu vor face cursuri online, după explozia din Rahova
Comitetul de Urgenţă s-a întrunit astăzi pentru a stabili, printre altele, şi ce se va întâmpla cu elevii de la Liceul Dimitrie Bolintineanu după acest weekend.
"Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi și a luat o hotărâre foarte fermă. În perioada 20-24 octombrie, toți acești copii de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală vor face cursuri în sistem online, cel puțin teoretic, pentru că toate cursurile cu prezență fizică au fost suspendate. Spun "teoretic" pentru că urmează o săptămână de cursuri online și, mai apoi, încă una care era deja programată ca vacanță de toamnă pentru copii. Oricum ar fi, nu cred că își dorește niciun părinte să audă, în acest moment, că al lui copil ar putea să se întoarcă în această unitate de învățământ. Suntem și noi sus și încercăm să vă arătăm o imagine de ansamblu. Pot să aproximez 30 de metri între unitatea de învățământ despre care vorbim în acest moment și blocul în care a avut loc explozia. Au sărit cioburi în geamurile școlii și i-au rănit pe copii, și numai în pielea unui părinte care are copil în această școală nu aș fi vrut să fiu în această dimineață, pentru că am imaginea unei mame - mi-a rămas în minte astăzi – disperată pentru că nu-și găsea fata, nu răspundea la telefon și nu știa această mamă dacă fata ei se află printre cei 15 răniți din școală. Până când școala nu a fost evacuată, părinții nu au știut foarte bine situația, doar au primit mai multe mesaje pe grupurile de părinți. Au fost cu adevărat disperați, au venit la școală să-i preia pe copii. 15 copii au fost trimiși către cabinetul medical pentru că au fost răniți din cauza cioburilor și au fost pansați acolo. Mai departe, părinții i-au preluat acasă, iar unii dintre ei au plecat și către spitale, acolo unde a fost cazul, pentru verificări", a transmis Mădălina Iacob, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰