Video După masa de Crăciun, distracţia s-a mutat pe gheaţă: "Este senzaţional, este soare, este cald"
Distracţie pe gheaţă. Zăpada lipseşte, aşa că a fost aglomeraţie pe patinoarele din Capitală. Copiii au transformat rapid alunecuşul pe gheaţă într-un teren de joacă, iar părinţii s-au bucurat să le îndrume paşii.
Sunt 15 patinoare deschise în Bucureşti, în aer liber şi în interior. Cel mai mare e în Parcul Cişmigiu.
Cei mai entuziasmaţi au fost copiii. Începători sau mai experimentaţi, au încălţat patinele, iar distracţia a alunecat cu viteză.
Gheața e curată, muzica se aude, iar căzăturile sunt luate cu zâmbetul pe buze. Pe patinoarele din Capitală, distracția nu ține cont de vârstă. De la cei mici, la adulți, toți fac mișcare și se bucură de iarnă pe patine.
"Este senzaţional, este soare, este cald, asta îmi place. Sport şi sănătate. Am facut şi hockey, dar nu am mai fost de mult şi am cam uitat sa fiu sincer", explică un tânăr.
Parcul Cișmigiu, unde este cel mai mare patinoar din Capitală, cu o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați, s-a transformat într-un uriaş loc de joacă.
"Avem cinci serii, începând cu ora 10:00, o oră jumătate patinaj, o orã pauzã pentru refacerea gheţii, ultima serie începe la 20:00, se termină la 21:30. Avem instructori, sunt în fiecare zi pe gheață trei sau patru instructori. Cine vrea să înveţe, avem cursul de iniţiere", explică Sergiu Tudor, manager patinoar.
Pentru câteva ore de distracție pe gheață, la patinoarul din Cișmigiu, bucureștenii plătesc 70 de lei. 50 de lei este taxa de intrare, iar 20 de lei închirierea patinelor.
La Opera Comică pentru Copii, micuţii şi-au luat prietenii şi s-au întrecut pe gheaţă. De pe margine i-au supravegheat atent părinţii. Aici preţul unui bilet este de 54 de lei.
În Capitală sunt deschise 15 patinoare, atât interioare, cât și în aer liber.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰