Antena Meniu Search
x

"E jumătate, Doamne! Băi, nu-mi vine să cred". Momentele teribile înregistrate de camera GoPro pe care Sebastian o purta la el. S-a declanşat imediat după impact

Momentul imediat după teribilului accident din 2 Mai a fost înregistrat de o cameră purtată la piept de Sebastian, unul dintre cei doi studenţi care şi-au pierdut viaţa. Aparatul a fost găsit în borseta tânăului chiar de tatăl său, care recunoaşte că nu va uita niciodată ce a auzit în cele 50 de minute de groază. Speră că înregistrarea va fi folosită la anchetă şi va ajuta să se facă dreptate. Între timp, Vlad Pascu e reprezentat de o nouă avocată, care îşi promovează serviciile şi pe TikTok

de Redactia Observator

la 25.08.2023, 14:02

"E jumătate, Doamne! Băi, nu-mi vine să cred". Momentele teribile înregistrate de camera GoPro pe care Sebastian o purta la el. S-a declanşat imediat după impact

Observator a intrat în posesia înregistrarii accidentului din 2 Mai, a camerei GoPro pe care Sebastian o ţinea la piept şi care s-a declanşat imediat după impact. A înregistrat aproape o oră de sunet. Mai multe vedeţi astăzi la Observator 17.

"E jumătate, Doamne!"

- Au, au, au! 

Voce femeie: Ce este acolo?… Aţi sunat la poliţie? Sunaţi acum...

Pe acelaşi subiect

Voce bărbat: Staţi liniştită 

Voce femeie: Alesia, nu te duce, Alesia!

Voce femeie: Sună! Sună, nu-mi vine să cred! Vai!

Voce bărbat: Veniţi încoace!

Voce bărbat: E jumătate, Doamne!

Voce femeie: E jumătate! Băi, nu-mi vine să cred ...! Nu, nu, nu!

Voce bărbat, se vaită: Au! 

Voce femeie: Unu, doi sau câţi sunt?

Voce îndepărtată bărbat, ţipă: Nu! Nu vezi că a murit?! ... L-a călcat... (neinteligibil).

Voce femeie, vorbeşte la 112: ...O persoană... Ieşire spre Vama Veche, este o persoană călcată pe stradă. 

Voce femeie, vorbeşte la 112: Nu am văzut accidentul, am văzut doar persoana. 

Voce bărbat, posibil ambulanţier: Este mort... Staţi aşa. Cine mai are nevoie de îngrijiri?

Voce femeie: Ai grijă, ai grijă, ai grijă! 

Voce bărbat, posibil ambulanţier: Cine are nevoie de îngrijiri, de aici?

Voce femeie, vorbeşte la 112: Da, da. Deci de la trunchi în jos... nici nu pot să-i văd picioarele.(...)

Voce femeie, pe fundal: Jumătate de om, efectiv!

Voce bărbat: A venit în viteză! Şi a plecat!

Voce femeie: Aţi văzut?

Voce femeie: Frate, dar nu pot să mă uit!

Voce bărbat: Hai, măi, du-te mai în urmă.

Voce femeie: Haide! Nici nu pot să mă uit...

Voce femeie: Nu-mi vine să cred! 

Voce bărbat: O victimă care e moartă şi două persoane care au nevoie de ajutor.

Voce bărbat: Erau mai mulţi, de fapt. (...)

Voce bărbat: Două victime. Una aici, de fapt jumătate aici. O victimă acolo.

Voce femeie ambulanţă: Întreagă acolo şi jumătatea cealaltă... 

Voce bărbat: Da, acolo e capul zdrobit. 

Voce femeie ambulanţă: Ok, ok, am înţeles, da!

Voce bărbat: Încă o victimă la SMURD, mâna ruptă!

Voce victimă: Da, mă doare rău, am mâna ruptă!

Voce femeie ambulanţă: Frate, dar unde e maşina lor? Nu înţeleg?

Voce bărbat: Nu, a fugit! 

Voce femeie ambulanţă: A, eraţi pe jos?

Voce bărbat: Câte victime sunt?

Voce bărbat1: Două!

Voce bărbat: Două şi? 

Voce bărbat: În afară de cei doi mai sunt?

Voce femeie: E o puştoaică la ei. Deci erau toţi trei, sau toţi patru, pe ăştia doi i-a luat din plin şi i-a aruncat şi...

Mai multe veţi putea vedea şi asculta la Observator 17. 

Accident mortal la ieșirea din 2 Mai

După o noapte de distracţie în Vama Veche, un şofer de 19 ani, la volanul unei maşini de lux, goneşte spre 2 Mai. La intrarea în sat, într-o curbă extrem de periculoasă, dar semnalizată ca atare, individul a spulberat un grup de opt tineri. Doi dintre ei, Roberta și Sebi, studenți la Geografie, au murit pe loc, iar alţi trei au ajuns la spital. Ca prin minune, ceilalţi trei au scăpat nevătămaţi, dar şocaţi după ce şi-au văzut prietenii ucişi pe şosea. 

Tinerii din grup erau din Bucureşti şi Braşov şi petrecuseră noaptea în Vama Veche. Mai aveau câteva sute de metri până la casa unde erau cazaţi, în 2 Mai. Până atunci veniseră pe pista de biciclete care leagă cele două localităţi de la malul mării. Trotuarul se termină însă brusc în dreptul unităţii militare, acolo unde a avut loc tragedia.

Şoferul care a provocat accidentul mortal a fugit de la locul tragediei, dar a fost prins la scurt timp în Vama Veche. Taximetriştii au văzut maşina distrusă şi au sunat la 112. Două autospeciale de poliţie l-au blocat în trafic. În faţa anchetatorilor, tânărul a avut o explicaţie halucinantă. Le-a spus că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre. Apoi, s-a răzgândit: o vacă. Individul de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Şoferul este Vlad Pascu. Are 19 ani, a obţinut permisul de trei luni şi conduce maşini de lux. Autoturismul implicat în accident nu are RCA. Testele au arătat că înainte să urce la volan, consumase un cocktail de trei substanţe interzise: cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Pe reţelele sociale, Vlad se laudă cu maşini, haine şi ceasuri de mii de euro. Celalaltă maşină din garajul său este un bolid de 200.000 de euro. Individul s-a pozat într un tricou care poartă mesajul "Drogurile sunt viaţa mea". Părinţii lui sunt cunoscuţi pentru afaceri în imobiliare. Tatăl lui este pasionat de maşini şi organizează concursuri de off road.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Observator » Evenimente » "E jumătate, Doamne! Băi, nu-mi vine să cred". Momentele teribile înregistrate de camera GoPro pe care Sebastian o purta la el. S-a declanşat imediat după impact