Video Fabian are 11 ani și suferă de tetrapareză spastică. Băiețul are nevoie de ajutor: "Este aerul nostru"
La 11 ani, Fabian este un copil care iubește până dincolo de cer fotbalul și i-ar plăcea să joace și el. Din păcate, puștiul nu poate merge singur din cauza sănătății. Așa că, deocamdată, a închis visul de a juca fotbal într-un sertar al sufletului lui și are un alt țel: să se vindece și să nu mai depindă de părinți. Pentru asta are nevoie de o operație costisitoare și orice ajutor financiar pe care îl va primi este mai mult decât binevenit. Noi putem fi alături de Fabian donând pentru el doi euro prin SMS la 8848, număr fără recurență.
Fabian, mama, tatăl și Doris. Trei oameni și o pisică jucăușă și cu veleități de vedetă formează familia Vasile. Pentru cei doi părinți, Fabian este aerul lor și când au aflat că li se va naște un băiețel au simțit că plutesc. "După primele patru ore de la naștere, s-a prăbușit totul. Au venit să ne spună că copilul nu mai respiră cum trebuie", povesteşte Marilena Vasile, mama lui Fabian.
Soții Vasile au așteptat de la ora 16 la ora unu noaptea să vină o ambulanță să îl ducă pe Fabian la București. Au fost ore crunte pentru ei dar mai ales pentru nou-născutul neventilat. "Fabian a stat doar sedat și atunci a făcut hipoxie. Se făcuse negru din cauza hipoxiei, lipsei aerului, nu mai respira", continuă Marilena Vasile.În Maternitatea Polizu, Fabian și doctorița care l-a îngrijit au fost într-un lung du-te-vino între viață-moarte și iar viață. La trei luni de viață, la prima vizită la neurolog, Fabian era ca o păpușă de cârpe. "Era moale, nu-și ținea capul, nu făcea nimic ca un bebeluș obișnuit. La trei luni i-a pus diagnosticul de tetrapareză spastică", explică mama băieţelului.
Tetrapareza spastică i-a afectat lui Fabian trupul, în special partea stângă, dar, din fericire nu și psihicul. "Singurul gând și permanentul este de a-l vedea pe Fabi independent. Fabian este, așa cum ne place să spunem și spunem de obicei, este aerul nostru", spune Marilena Vasile.
Ar putea deveni independent dacă ar avea banii necesari unei operații la care este așteptat în Grecia. "Am ajuns la această intervenție SPML. Adică intră nu niște incizii pe fibra musculară, îi dă drumul spasticității, să crească mușchiul", explică mama lui Fabian.
Medicul elen, specializat în State Unite, le-a promis părinților că după intervenție Fabian va putea folosi un cadru și cârje iar în timp, cu recuperare, are șanse să scape de ele. "Și pentru această operație ne trebuie mulți bani. Vorbim de 23 de mii de euro", a transmis Marilena Vasile.
Numarul 8848 este un număr fără recurență și un SMS dat la acest număr NU atrage în mod automat plată lunară! Mai puteți ajuta și prin plată cu cardul sau prin transfer bancar, iar românii din străinătate pot sprijini donând prin PayPal. Donațiile merg în Fondul de Solidaritate al Fundației Mereu Aproape din care va fi ajutat și Fabian.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰