Video Filmul tragediei de pe Lacul Snagov. Angajatul care le-a închiriat ambarcaţiunea a dat alarma
Furtuna puternică de aseară a ucis trei oameni. Un medic şi fiul său au fost înghiţiţi de apele lacului Snagov după ce s-au răsturnat cu caiacul. Iar un tânăr din Argeş a fost strivit de un acoperiş smuls de vijelie. Vântul, care a bătut cu puterea unui uragan, a doborât sute de copaci în toată ţara, iar zeci de maşini au fost distruse. Atenţie, urmează imagini şi detalii cu puternic impact emoţional!
"Cei doi au închiriat caiacele la 18.30, cu puţin timp înainte să înceapă furtuna. Au fost surprinşi de vijelie pe apă şi trei ore mai târziu, când a văzut să nu se întorc, angajatul care le-a închiriat ambarcaţiunea a dat alerta" a relatat reporterul Observator Denisa Dicu.
Cel mai probabil, vântul extrem de puternic i-a răsturnat. Deşi aveau vestă de salvare nu au reuşit să ajungă la mal. Salvatorii le-au găsit trupurile cu ajutorul unui sonar şi nu au mai putut decât să declare decesele. Bărbatul a lucrat la o clinică a Ministerului de Interne. Se ocupase de poliţiştii de la Direcția Generală de Protecție Internă.
Tânăr de 18 ani, mort după ce un acoperiş s-a prăbuşit peste el
Vijelia a făcut victime şi în Argeş. Un tânăr de 18 ani a murit după ce un acoperiş s-a prăbuşit peste el. Se adăpostea de furtună împreună cu tatăl şi bunicul lui, care au fost grav răniţi.
"Efectiv a venit furtună şi s-a surpat casa pe ei. Unul dintre ei a fost prins foarte grav. A fost sub orice critică, m-am speriat eu care eram acasă" a spus primarul localităţii Hârtiești, Ion Cosmin Ştefan.
Un copac s-a prăbuşit peste un bărbat, în Capitală
În sectorul 4 al Capitalei, un bărbat a ajuns de urgenţă la spital după ce un copac a căzut pe el.
Şoferii care au fost prinşi de vijelie pe Valea Oltului au fost nevoiţi să aştepte zeci de minute intervenţia pompierilor, după ce şoseaua a fost inundată în Râmnicu Vâlcea.
În Vrancea, un copac a fost aruncat peste o maşină în care se afla o persoană. Din fericire, a scăpat nevătămată. Tot în judeţ, mai multe autoturisme au fost distruse de arborii căzuți.
350 de hectare de viţă de vie, distruse de grindină
Grindina a pus la pământ şi 350 de hectare de viţă de vie. Recolta de struguri e acum compromisă.
Şi în judeţul Iaşi, furtuna de cod roşu a aşternut un covor de gheaţă.
La Întorsura Buzăului grindina care a fost de mărimea unui ou a ciuruit geamurile maşinilor şi a distrus culturile.
A fost o noapte furtunoasă de altfel în aproape jumătate de ţară. Peste 240 de copaci şi 9 stâlpi au fost doborâţi şi au fost avariate 73 de maşini. Mai multe localităţi sunt de aproape 24 de ore, fără curent electric.
Meteorologii anunţă că la începutul săptămânii viitoare temperaturile în cea mai mare parte a ţării vor fi mai mici decât ar fi normal. Dar, în ultimul weekend de vară, vremea se va încălzi şi vom avea parte din nou de caniculă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰