Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Monstruos. A secţionat autocarul în două şi a omorât un om". Încă se caută vinovaţii după accidentul din Pasajul Unirii. Ce spune avocatul şoferului grec

Avocatul Alecsandru Mateescu, care îl reprezintă pe şoferul grec al autocarului implicat în accidentul produs în data de 23 decembrie 2022 la intrarea în Pasajul Unirii din Bucureşti, afirmă că are informaţii "destul de certe" conform cărora pasageri răniţi în acel accident ar urma să înainteze acţiuni în urma vătămărilor suferite. "Cu siguranţă vor să acţioneze. Ei consideră, în principal, că statul român, prin reprezentanţii lui care au avut mandatul de administrare, de gestionare a unui asemenea pasaj, în zona aceasta a circulaţiei rutiere, trebuiau să se comporte altfel", spune avocatul.

de Redactia Observator

la 12.01.2023 , 18:24

Accidentul din Pasajul Unirii Accidentul din Pasajul Unirii. Ce spune avocatul şoferului grec - Arhivă Observator

În data de 23 decembrie 2022, un autocar cu turişti greci a lovit bara de presemnalizare de la intrarea în Pasajul Unirii. O persoană a decedat în urma accidentului. Iniţial, peste 20 de persoane au fost transportate la spital. Ulterior, unii dintre cei aflaţi în autocar au anunţat că se vor adresa instanţei.

Accidentul din Pasajul Unirii. Ce spune avocatul şoferului grec

"Nu am date despre acţiunile intentate, eventual, de către părţile vătămate. (...) Aceste acţiuni -  eu am avut chiar solicitări să le formulez dar aş fi intrat într-un conflict de interese – se bazează pe anumite documente, după caz. Spre exemplu, în cazul ăsta, al vătămării corporale, sau în cazul familiei persoanei decedate, se bazează pe acte medicale. Iar astea vor trebui înaintate către autorităţile române. Ei au fost îndrumaţi, Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti i-a informat amplu în cadrul unei întâlniri care a avut loc chiar în ziua accidentului, la un hotel, le-a răspuns tuturor întrebărilor, le-a spus ce căi sunt posibile, în ce modalitate se poate realiza, le-a comunicat şi varianta electronică a depunerii. A fost prezentă şi doamna ambasador Sofia Grammata care s-a declarat dispusă să primească şi să redirecţioneze aceste plângeri care vor fi şi vor exista. Cu siguranţă vor să acţioneze, ei consideră, în principal, că statul român, prin reprezentanţii lui care au avut mandatul de administrare, de gestionare a unui asemenea pasaj, în zona aceasta a circulaţiei rutiere, trebuiau să se comporte altfel", a declarat avocatul Alecsandru Mateescu pentru news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Acesta menţionează că este "destul de cert" că acţiunile din partea victimelor vor exista, iar cei care l-au contactat pentru a-i reprezenta "nu considerau că avem un conflict de interese dat fiind faptul că, în opinia lor, cineva a greşit pentru că nu a semnalizat cum trebuie". El a subliniat că în alte state există elemente de semnalizare în domeniul circulaţiei rutiere mult mai clare, care nu pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Mateescu susţine că în zona Unirii nu a existat marcaj rutier continuu care să interzică accesul în acea zonă şi nici semnalizatoare care să indice că autocarelor le este interzis accesul. 

Pe acelaşi subiect

Cauza accidentului. "Nu se întâmpla aşa o tragedie"

"Ceea ce a provocat acel dezastru, acea catastrofă datorită greutăţii ei, era ceva monstruos dacă a secţionat autocarul în două şi a omorât un om. În alte ţări, Franţa spre exemplu, aceste bariere, în situaţia în care cineva ajunge acolo, ştiţi ce rol au? Se desfac, se ridică în sus şi sunt din materiale flexibile. Nu se întâmplă aşa o tragedie. Dacă era dintr-un material uşor, şi dacă era alt şofer, nu clientul meu, agăţa acel semn de circulaţie şi îl plimba, avea nişte avarii pe deasupra, pe caroserie, dar nu se întâmpla aşa ceva. (...) O să devină mâine-poimâine, liliputan acel tunel", a mai afirmat Alecsandru Mateescu.

Întrebat dacă în opinia sa principala vină pentru accident o au autorităţile române, avocatul a răspuns: "Până la proba contrarie, noi nu putem face decât supoziţii, pentru că lucrurile au stat aşa cum vi le-am prezentat. Este o vină faptul că ai urcat pe doi stâlpi o greutate de aproape o tonă? Plus că eu nu cred că era bine fixată"

Şoferul autocarului nu ar fi fost obosit. Eroare de GPS

Potrivit avocatului, şoferul autocarului are în continuare calitatea de suspect în dosarul care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. Acesta susţine că şoferul nu era obosit, a fost în stare să acţioneze un buton de alarmă şi că martorii au declarat că este "un şofer foarte atent", el având 20 de ani experienţă ca şofer al unor autobuze şcolare. "Nu i se pot reproşa lui multe lucruri. Da, a fost nefericit faptul că a luat-o la stânga, că aşa i-ar fi spus GPS-ul. (...) Ţineţi cont că această firmă de transport are câteva autocare şi nu sunt ei în măsură şi nu îi obligă legea să aibă un sistem de navigaţie foarte performant", adaugă Alecsandru Mateescu.

Alecsandu Mateescu a subliniat că şoferul este dispus să vină în România, din Grecia, pentru lămuriri în acest dosar "ori de câte ori va fi nevoie". Până la acest moment, şoferul grec nu a fost chemat la audieri pentru perioada următoare. "Vom răspunde tuturor solicitărilor venite din partea organelor de urmărire penală. Întrucât vine din Grecia, va trebui anunţat cu puţin înainte, iar până acum nu am primit nicio înştiinţare", a precizat apărătorul.

În dosar urmează a se face expertize, însă deocamdată acestea nu s-au făcut. "Ăsta este efectul. Cauzele o să lăsăm ancheta să spună ce este şi noi o să ne formulăm apărările", adaugă avocatul.

Pasagerii greci din autocar vor să dea în judecată autorităţile române

Autocarul pornise din Volos şi Larissa, cu 47 de turişti greci, nu a respectat limita de înălţime pe o arteră principală din Bucureşti şi s-a izbit de o grindă metalică. Aceasta a zdrobit acoperişul autocarului, iar ferestrele au fost sparte. Accidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat de 53 de ani din Larissa.

Unul dintre pasagerii autocarului, Maria Thersiti, a declarat: "Ne opream la fiecare 2,5 ore sau aşa ceva, în funcţie de locul unde găseam următoarea parcare, şi pauza era de 20 de minute. Având în vedere starea drumului, şoferul mergea încet, am înţeles cu toţii asta". Întrebată dacă va acţiona în justiţie, Thersiti a precizat: "Cu siguranţă, aş vrea să fi fost toţi doar răniţi şi ca acea persoană să fie în viaţă. Din păcate, există o persoană care a murit şi pentru că în România au mai fost accidente în acelaşi loc, după ce trecem peste toate şi după înmormântare, ne vom organiza încet pentru a acţiona în justiţie împotriva ambelor agenţii de turism, din Volos şi Larissa, dar şi împotriva autorităţilor române".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Monstruos. A secţionat autocarul în două şi a omorât un om". Încă se caută vinovaţii după accidentul din Pasajul Unirii. Ce spune avocatul şoferului grec