Antena Meniu Search
x

Observator Update, știrile zilei din 30 mai

Știrile zilei - 30 mai. Ești grăbit? Observatornews.ro te ajută să afli, pe scurt, cele mai importante știri ale momentului, la Observator Update.

de Redactia Observator

la 29.05.2020, 21:51

Observator Update, știrile zilei din 30 mai
Observator Update, știrile zilei din 30 mai
  • Anchetă la Romarm, după dezvăluirile Observator. Milioane de măști promise, niciuna vândută
  • Renault concediază mii de angajaţi. Ce se întâmplă în România

1. Anchetă la Romarm, după dezvăluirile Observator. Milioane de măști promise, niciuna vândută

Premierul României cere anchetă la Romarm, după ce Observator a dezvăluit neregulile din interiorul companiei! Din milioanele de măști promise, niciuna n-a ajuns pe piață, recunoaște chiar directorul Romarm. Motivul: liniile de producție aduse din China nu funcționează cum ar trebui. Și Curtea de Conturi va face verificări în fabrica de la Dragomirești. În timp ce propria producție șchioapătă, Romarm importă măști din Vietnam.

Citește și:

2. Renault concediază mii de angajaţi. Ce se întâmplă în România

Renault renunţă la mii de angajaţi în toată lumea şi suspendă dezvoltarea în România şi Maroc, potrivit unui plan de transformare pentru reducerea costurilor fixe cu peste 2 miliarde de euro, pe parcursul a trei ani. Premierul Ludovic Orban spune că problemele care au existat la Grupul Renault nu sunt provocate de activitatea din România, precizând că aceasta este una extrem de profitabilă, bine organizată şi care avantajează grupul în ansamblul său.

Citește și:

3. Bacalaureat 2020: Calificativele la probele orale și digitale, pe baza mediilor anuale

Competențele lingvistice și digitale de la Examenul de Bacaluareat din 2020 an vor fi calculate pe baza unei medii aritmetice a mediilor anuale obținute de fiecare elev, pe parcursul învățământului liceal. Metodologia a fost aprobată printr-un ordin al ministrului Educației, Monica Anisie.

4. Jurnalişti CNN au fost arestaţi, în timpul unei transmisiuni din mijlocul protestelor din SUA

Corespondentul CNN Omar Jimenez a fost arestat de poliţia americană în timpul unei transmisiuni în direct de la locul protestelor din Minneapolis, după ce s-a identificat în mod clar în faţa ofiţerilor, scrie CNN.com. Camera de filmat a rămas aprinsă pe tot timpul arestării. Omar Jimenez a fost eliberat din arest după intervenţia guvernatorului, care şi-a cerut scuze. 

5. Camelia, fosta profesoară care și-a ucis fiul de 10 ani, își creștea singură băieții. Cel de 4 ani s-a ascuns și a sunat un vecin

O fostă profesoară din Maramureș și-a ucis fiul de 10 ani sub ochii băiețelului mai mic, de doar 4 anișori. Crima s-a petrecut vineri de dimineață, în casa în care Claudia P., își creștea băieții. Cel mic a văzut totul și a reușit să se ascundă, sunând un vecin, căruia i-a cerut ajutorul.

Ce trebuie să știi:

- Transport gratuit pentru elevii din România pe tot parcursul anului

- Românii pot merge în Grecia din 15 iunie. Teste aleatorii pentru coronavirus

- Bulgaria elimină carantina pentru turiștii români și deschide granițele

- Oamenii fără resurse financiare, care nu au 8-10 lei pentru șezlonguri, pot să stea la plajă și pe prosoape - Orban (Video)

Prognoza meteo pentru astăzi

Vreme instabilã şi rãcoroasã în nord-estul, vestul ţãrii, precum şi în depresiuni. Averse în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, Maramureş, la deal şi la munte şi local în restul teritoriului; cantitãţi de apã de peste 15...20 l/mp.

Vânt în jumãtatea de nord a Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55...60 km/h, în zona înaltã a Carpaţilor Orientali, unde, în special noaptea, vitezele vor depãşi 70...80 km/h şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, mai ales în cele sud-estice, unde vor fi posibile şi vijelii.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade.

Vremea în Bucureşti

21 grade, nori - posibile averse slabe spre seara.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Observator Update, știrile zilei din 30 mai