Românii preferă mâncare tradițională, dar o comandă online
S-au schimbat obiceiurile românilor! O analiză recentă arată că tot mai multe persoane îşi comandă mâncarea, iar acasă gătesc mai rar. În ultimul an, comenzile la mâncarea tradiţională au crescut cu 120%.
S-au schimbat obiceiurile românilor! O analiză recentă arată că tot mai multe persoane îşi comandă mâncarea, iar acasă gătesc mai rar. În ultimul an, comenzile la mâncarea tradiţională au crescut cu 120%. În topul celor mai căutate produse sunt ciorba de văcuţă, cartofii ţărăneşti şi papanaşii.
Rapid, simplu şi gustos. Sunt motivele pentru care mulţi români preferă să dea un click sau un telefon, decât să gătească acasă.
Mai ales că multe restaurante au oferte speciale, pentru cei care vor, de exemplu, să ia prânzul la birou.
Comenzile telefonice, dar şi cele online pentru mâncarea românească au crescut simţitor în ultimul an. Pe o singură platformă, creşterea este de 120%. Administratorii de restaurante se aşteaptă să livreze şi masa de sărbători.
Cele mai comandate preparate tradiţionale româneşti sunt ciorba de văcuţă, cartofii ţărăneşti, clătitele, papanaşii, dar şi mititeii.
Valoarea medie a unei comenzi online este de 60 de lei. Cele mai multe livrări sunt în Bucureşti, Braşov şi Piteşti. Iar cei mai mulţi clienţi aleg să comande preparatele din bucătăria românească în jurul prânzului, în special la sfârşitul săptămânii, joi, vineri şi sâmbătă.
Indiferent de unde vine mâncarea, de acasă sau de la restaurant, un barometru alimentar arată că, pentru o dietă sănătoasă, românii ar trebui să înlocuiască pâinea albă cu cea integrală, să aleagă carnea preparată la abur sau la cuptor şi să consume mai multe fructe, decât dulciuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰