Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dialog între judecătoarea Popoviciu şi tatăl lui Sebi: "Cât a costat înmormântarea?"; "A fost rupt în două"

Ziua cea mai lungă în dosarul 2 Mai. Procesul lui Vlad Pascu este condus în continuarea de judecătoarea Ancuţa Popoviciu, cea care s-a remarcat prin gafe incredibile şi remarci morbide. Nici de această dată, când sunt audiaţi supravieţuitorii accidentului şi rudele victimelor, adică părţile civile din dosar, judecătoarea Popoviciu nu s-a putut abţine să nu pună întrebări dintre cele mai nepotrivite, care au şocat familiile victimelor.

de Redactia Observator

la 09.05.2024 , 19:06

Tatăl lui Sebi: "A fost rupt în două. Capul era intreg, restul corpului a fost ca un puzzle". Judecătoarea Popoviciu l-a întrebat cât l-a costat înmormântarea

Prima dată a fost audiată mama Robertei, una dintre cele două victime ale lui Vlad Pascu. Femeia a fost întrebată dacă a participat la înmormântarea propriei copile. A urmat apoi Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, a doua victimă a accidentului de la 2 Mai. Care a primit exact aceeaşi întrebare din partea judecătoarei Ancuţa Popoviciu.

Dialogul dintre Valentin Olariu şi Ancuţa Popoviciu

  • Valentin Olariu: Ne-a distrus ca familie, nu mai e familia care era. Din ziua accidentului noi nu mai suntem ce am fost, suntem oameni terminați.
  • Ancuţa Popoviciu: Are o soră?
  • Valentin Olariu: Are, doar ce v-am spus ca are o soră. S-a schimbat starea de sănătate atât a mea cât și a soției mele și a surorii lui.
  • Ancuţa Popoviciu: Cum era viaţa familiei înainte de accident?
  • Valentin Olariu: Toată lumea ne invidia  de cât de bine ne înțelegeam. Ne petreceam sărbătorile și vacantele împreună.
  • Ancuţa Popoviciu: Cum ați aflat despre accident?
  • Valentin Olariu: Eram în pauza de muncă. M-a sunat o doamnă de la pompe funebre. Și nu am crezut că a decedat fiul meu. Am crezut că e o glumă.
Articolul continuă după reclamă

După acest dialog a fost prezentat în plasma din sala de judecată Vlad Pascu. "Oare știe ce a făcut Vlad Pascu? Băiatul meu a fost rupt în două, fata avea capul zdrobit, pentru ca mașina avea viteza mare și era condusa de o persona drogata cu 5 Substanțe interzise. Doamna de la morga mi-a zis ca l-a adunat de pe sosea și mi-a cerut 500 lei pentru ca l-a dus la morga. După accident am plecat la Mangalia, am ajuns la morga sa identificam, l-am văzut și l-am identificat. Capul era singurul lucru intreg, restul corpului a fost ca un puzzle", a spus Valentin Olariu, privindu-l pe Vlad Pascu. Avocatul familiei Olariu a atenţionat-o pe judecătoare ca toată această declaraţie să fie consemnată.

Pe acelaşi subiect
  • Ancuţa Popoviciu: Ne interesează doar partea civilă. Cum a fost schimbată viaţa?
  • Valentin Olariu: Doar la cimitir, merg des la mormântul fiului meu și viata noastră s-a schimbat total.
  • Ancuţa Popoviciu: Ce aţi făcut de sărbători?
  • Valentin Olariu: Petreceam mereu sărbătorile împreună. Anul acesta le-am făcut la cimitir.
  • Ancuţa Popoviciu: Cum apreciați starea familiei?
  • Valentin Olariu: Ne ferim unul de celalalt ca să nu vedem suferinta. Ma duc la Sebi și plâng.
  • Ancuţa Popoviciu: Ce aţi simţit când aţi ascultat înregistrarea?
  • Valentin Olariu: Am sperat sa nu fie adevărat.
  • Ancuţa Popoviciu: Cum a fost afectata sora victimei?
  • Valentin Olariu: Erau doi frați uniți si ii simte lipsa.
  • Ancuţa Popoviciu: Sora victimei a dobândit temeri?
  • Valentin Olariu: Acum trebuie să o ducem și sa o aducem la școală. Trebuie sa stea cineva cu ea, nu sta singura în casa fata mea.
  • Avocat: Aţi ascultat înregistrarea de pe camera care era la Sebi în momentul accidentului?  
  • Valentin Olariu: Sebi voia sa devina regizor. Avea mereu o camera GoPro. Filma tot ce era frumos pt el. In momentul impactului a fost pornita si s-a filmat tot si s-a auzit sunetul. Accident, martori, slavarea.
  • Avocat: Ce aţi simţit?
  • Valentin Olariu: Am dus baiatul la capela, am urcat in camera lui, m-am uitat la poze cu ei si am vazut un film de 43 de minute. Prima data am zis ca nu e realitate.
  • Ancuţa Popoviciu: Ce cheltuieli ati avut cu inmormantarea?
  • Valentin Olariu: Atunci nu eram pregatiti. S-a facut totul repede. Am cumparat loc de veci. L-am adus din Mangalia cu capac frigorific. Totul a fost peste 30.000 lei.

Astăzi se judecă un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu

La Judecătoria Mangalia a avut loc, joi, de la ora 10.00, un nou termen în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea accidentului din vara anului trecut, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. La acest termen sunt audiaţi părinţii tinerilor decedaţi, dar şi un martor. De asemenea, ar putea fi introdusă în această cauză Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor. 

La termenul precedent (18 aprilie)instanţa a amânat dosarul după o cerere depusă de avocaţii familiilor victimelor. De asemenea, tot atunci, judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a formulat şi o cerere de abţinere, care a fost respinsă de către Judecătoria Mangalia. 

În urmă cu două săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut în urmă cu câteva săptămâni recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă. 

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie. 

Judecătoarea a dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului. 

Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat. 

Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că Vlad Pascu nu a fost adus la acel termen. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este. 

La termenul următor de judecată, în 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat. 

Filmul tragediei din 2 Mai

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Dialog între judecătoarea Popoviciu şi tatăl lui Sebi: "Cât a costat înmormântarea?"; "A fost rupt în două"