Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spioni francezi, arestaţi în timpul protestelor din Iran. Republica Islamică acuză Occidentul că a alimentat demonstraţiile violente din stradă

Mai mulţi agenţi de informaţii francezi au fost arestaţi în timpul protestelor din Iran, a declarat ministrul iranian de Interne. Anunţul vine în condiţiile în care demonstraţiile antiguvernamentale începute la jumătatea lunii septembrie nu au încetat nici până acum, ceea ce a dus în paralel la o creştere a tensiunilor dintre Teheran şi Occident, relatează Reuters, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 16.11.2022 , 18:11

Spioni francezi, arestaţi în timpul protestelor din Iran Spioni francezi, arestaţi în timpul protestelor din Iran - Profimedia Images

„Persoane de alte naţionalităţi au fost arestate în timpul revoltelor, dintre care unele au jucat un rol important. Au existat elemente din partea agenţiei franceze de informaţii şi vor fi tratate conform legii”, a declarat ministrul de interne Ahmad Vahidi la televiziunea de stat.

Săptămâna trecută, ministrul francez de Externe, Catherine Colonna, declarase că şapte cetăţeni francezi au fost reţinuţi în Iran.

Republica Islamică îi acuză pe adversarii occidentali că au alimentat tulburările sociale declanşate de moartea tinerei iraniene de etnie kurdă Mahsa Amini, la 16 septembrie, după ce poliţia moravurilor a arestat-o pentru că ar fi încălcat codul vestimentar islamic.

Articolul continuă după reclamă

Moartea lui Mahsa Amini şi reprimarea demons​traţiilor care au urmat au izolat şi mai mult Iranul, în timp ce guvernul de la Teheran se străduieşte să revigoreze un acord nuclear încheiat în 2015 cu puterile mondiale.

Pe acelaşi subiect

Macron: Iranul este din ce în ce mai agresiv

Pe de altă parte, anunţul privind arestarea unor presupuşi spioni francezi vine în condiţiile în care însuşi preşedintele Emmanuel Macron a spus că Iranul este din ce în ce mai agresiv faţă de Franţa prin reţinerea cetăţenilor săi.

„Văd o agresivitate din ce în ce mai mare din partea Iranului faţă de noi, cu luări de ostatici inacceptabile (şi) o agresivitate regională, (....) cu acte extrem de agresive în ultimele zile pe teritoriul irakian”, a declarat Macron într-o discuţie cu jurnaliştii la încheierea summitului G20 din Indonezia

„Îndemn Iranul să revină la calm şi la un spirit de cooperare. Îi cer să respecte stabilitatea regională şi, de asemenea, să-i respecte pe cetăţenii francezi”, a spus preşedintele Macron.

Robert Malley, trimisul special al SUA pentru Iran, a declarat la Paris că este cazul unui răspuns coordonat la faptul că cetăţenii occidentali sunt reţinuţi în Iran ca „ostatici”, pentru a fi folosiţi ca monedă de schimb, din motive politice.

Iranul, care a declarat că Amini a murit din cauza unor afecţiuni medicale preexistente, a acuzat statele occidentale că au pus la cale aceste revolte pentru a destabiliza regimul clerical, care este la putere de la Revoluţia islamică din 1979. Puţini iranieni cred, însă, în versiunea oficială, notează Reuters. 

De când au început protestele la nivel naţional, în urmă cu peste două luni, Iranul a convocat mai mulţi ambasadori străini din cauza comentariilor referitoare la proteste făcute de oficialii ţărilor lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Spioni francezi, arestaţi în timpul protestelor din Iran. Republica Islamică acuză Occidentul că a alimentat demonstraţiile violente din stradă