Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondență Observator din Madrid. Ce s-a decis în ultima zi a summit-ului NATO. Interviu cu Mircea Geoană

Sunt deciziile finale ale summitului istoric de la Madrid. Au urmărit tot ce s-a întâmplat acolo, Bianca Iacob şi Laurenţiu Rădulescu.

de Bianca Iacob

la 01.07.2022 , 14:54

Bianca Iacob, reporter Observator: "Summitul a fost ca într-o familie cu 30 de persoane, cu oameni politici care conduc țări cu poziție strategică diferită în alianță, cu programe de guvernare diferite. Mesajul final a fost unul de unitate, toți au avut același mesaj: apărare colectivă. Am observat ceva foarte interesant."

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: "Câteva discrepanțe pe care le-am observat, chiar în prima zi de summit, mă refer aici la o ușoară marginalizare a premierului Ungariei, Viktor Orban. Cel puțin asta ne-au arătat imaginile...imagini extrem de colective. În ciuda acestor lucruri, imaginea la final de summit a fost aceea de colectiv, de apărare colectivă, de a merge împreună puternici. Cam acesta a fost mesajul dat în cursul zilei de astăzi."

Bianca Iacob: "Și la fel de puternică a fost imaginea pe care am văzut-o, la fel la început de consiliu nord-atlantic. Președintele Klaus Iohannis, cu președintele Joe Biden, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, o discuție lungă și pe un ton destul de relaxat, ușor zâmbitor."

Vezi și

Laurențiu Rădulescu: "Zâmbitor, și asta cred că s-a văzut în concluziile pe care deja le știm și le-am prezentat cu toții, în acea prezență avansată, în acele prepoziționări de trupe care deja sunt făcute."

Pe acelaşi subiect

Bianca Iacob: "Bun, foarte important a fost și întâlnirea lui Klaus Iohannis cu președintele Turciei, Erdogan. Subiecte sensibile pe agenda lor: criza cerealelor din Ucraina și securitatea energetică."

Interviu exclusiv cu Mircea Geoană

Ce decizii au luat liderii NATO?

Sprijin militar și financiar pentru Ucraina, un buget comun mai mare, două noi state membre NATO, acorduri noi pentru mediu, cele mai importante concluzii ale summitului de la Madrid, desfășurat în condiții de război la granițele alianței.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Președintele Putin este cel care ar trebui să își retragă forțele și să încheie acest război imediat oprind atacul asupra unei națiuni suverane democratice."

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: "Pentru NATO, Ucraina este un mod de a-și proteja interesele."

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev nu exclude ca sancțiunile Vestului să justifice extinderea războiului. Jens Stoltenberg: "Dacă va deveni un război la scară largă între Rusia și NATO, atunci vom vedea suferință, pagube, decese și distrugeri la o scară mult, mult mai mare decât ceea ce vedem în Ucraina azi."

Cum evoluează situația de pe front?

Pe front, ziua cu numărul 127 a adus cel mai important succes al Ucrainei. Insula Șerpilor a fost recâștigată în urma ultimelor atacuri cu arme grele din Vest. Cei aproape 300 de militari ruși s-au retras de pe teritoriu, la bordul a cinci nave de mici dimensiuni. Autoritățile ruse spun că, de fapt, trupele s-au retras pentru a permite formarea unui coridor umanitar destinat exporturilor de cereale

Igor Konașenkov, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării: "Într-un gest de bunăvoință, forțele armate ale Federației Ruse și-au îndeplinit misiunea pe Insula Șerpilor și s-au retras din garnizoană."

Pentru civili, fiecare zi devine o loterie sinistră, experții britanici spun că rachetele rusești estimează greșit țintele sau sunt lansate de aparate vechi sau defecte. Asta s-ar fi întâmplat și la mall-ul din Kremenciug, unde salvatorii încă mai caută persoane dispărute printre ruine. La Nikolaev, cinci oameni au murit după ce o rachetă a lovit un bloc. O fetiță care a supraviețuit a devenit simbol al rezistenței. Copila a fost acompaniată de la distanță de orchestra simfonică din Kiev care a susținut un recital la Muzeul Prado din Madrid, pentru șefii de stat ai NATO. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Corespondență Observator din Madrid. Ce s-a decis în ultima zi a summit-ului NATO. Interviu cu Mircea Geoană