Incendiu monstru în Franța, vizibil din spațiu. România trimite pompieri. Localnicii s-au urcat pe acoperișuri. VIDEO
Peste 1.000 de pompieri se luptă cu un incendiu ”monstru” în sud-vestul Franței, care a distrus deja aproape 7.000 de hectare de pădure, spun oficialii. Incendiul din apropierea orașului Bordeaux a distrus mai multe case și a dus la evacuarea a 10.000 de persoane. Echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise sau urmează să fie trimise pentru a ajuta pompierii francezi.
Mii de pompieri luptă în prezent în Franţa cu incendiile de pădure reizbucnite pe fondul valurilor de caniculă şi a lipsei ploilor. Opt incendii majore ardeau miercuri seară în Franţa - în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).
Incendiul din regiunea Gironde arde de două zile în apropierea comunei Landiras, la aproximativ 30 km sud-est de Bordeaux. Și este vizibil din spațiu, relatează BBC. ”Este un monstru”, a declarat reprezentantul pompierilor Gregory Allione. Vântul puternic și temperaturile ridicate îngreunează operațiunile de stingere a incendiilor. ”Este prima dată când vedem un astfel de incendiu”, a declarat pompierul francez Jérôme Jean pentru site-ul de știri BFMTV.
Înainte de evacuare, unii dintre localnici s-au urcat pe acoperișuri, deoarece flăcările se apropiau rapid de casele lor. Belin-Béliet a ajuns un oraș fantomă, toți cei 2.000 de locuitori de aici au fost nevoiți să fugă miercuri, relatează BFMTV. În regiune sunt temperaturi de 39 de grade Celsius.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că Austria, Germania, Grecia, Polonia și România ”vin să ajute” Franța în lupta cu incendiile. ”Așa arată solidaritatea europeană!” a scris el pe Twitter. În această vară, Franța și alte țări europene s-au luptat cu incendii mortale, declanșate de temperaturi record și secetă pe tot continentul. Peste 1.000 de decese au fost atribuite caniculei din Portugalia și Spania.
Pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România, trimiși în ajutor în Franța
Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări din partea autorităţilor franceze, pe fondul reizbucnirii incendiilor forestiere care devastează zone întinse din sud-vestul ţării, a anunţat joi Comisia Europeană, relatează AFP, citat de Agerpres.
În plus, echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise pentru a ajuta pompierii francezi în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, a precizat Comisia. "UE este deplin solidară atunci când o ţară se confruntă cu o situaţie de urgenţă", a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.
"Solidaritatea europeană este în acţiune!", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un mesaj pe Twitter care anunţă acest ajutor european. Grecia va trimite două avioane Canadair, iar Suedia două Air Tractor "în cursul zilei" de joi, a precizat preşedinţia franceză.
Totodată, Germania trimite 64 de pompieri şi 24 de vehicule, care sunt aşteptate să ajungă în Franţa joi seara, a adăugat preşedinţia franceză, precizând că echipe de ajutor poloneze - 146 de pompieri, susţinuţi de 49 de vehicule - vor sosi vineri la prânz. Comisia Europeană a declarat, de asemenea, că satelitul Copernicus al UE a fost activat de Paris pentru a colecta date esenţiale pentru primele echipe care vor interveni în zonele devastate de flăcări.
Patru zile de caniculă extremă în Marea Britanie
O avertizare pe o perioadă de patru zile pentru ''căldură extremă'' a intrat în vigoare joi în Marea Britanie vizând regiuni din Anglia şi Ţara Galilor, unde temperaturile ar putea depăşi 35 de grade Celsius într-un alt val de caniculă care ar putea pune presiune pe rezervele de apă şi pe serviciile de transport, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Met Office a precizat că alerta ''chihlimbar'', a doua în ordinea severităţii după ''roşu'', va dura până la sfârşitul zilei de duminică, şi a avertizat că persoanele sensibile la căldura extremă s-ar putea confrunta cu efecte de sănătate adverse.
Temperaturile sunt aşteptate să atingă 35 de grade Celsius vineri şi ar putea ajunge la 36 de grade Celsius în anumite regiuni sâmbătă. Potrivit prognozelor, în mare parte din Anglia şi Ţara Galilor, plus în regiuni estice din Irlanda de Nord şi Scoţia, joi va fi ''însorit şi cald sau foarte cald '', potrivit site-ului Met Office.
Avertizarea vine după cel mai secetos iulie înregistrat în Anglia din 1935, când temperaturile au ajuns pentru prima dată la peste 40 de grade Celsius, aducând din nou în centrul atenţiei impactul schimbărilor climatice. Şi alte state europene au fost afectate de valuri de caniculă în ultimele săptămâni, temperaturile depăşind deseori 40 de grade Celsius.
În timpul valului de caniculă din iulie, Marea Britanie, unde astfel de temperaturi ridicate sunt un fenomen mai rar, a fost afectată de pene de curent, deteriorări ale pistelor din aeroporturi şi zeci de incendii izbucnite în Londra, unde departamentul de pompieri s-a confruntat cu cea mai aglomerată săptămână de după al Doilea Război Mondial.
Ministrul Mediului din Marea Britanie, George Eustice, a avertizat miercuri companiile de alimentare cu apă să ia măsuri pentru a proteja rezervele de apă şi a face faţă efectelor secetei prelungite. Mai multe companii din domeniul apei au impus deja restricţii privind consumul, iar supermarketurile au limitat vânzările la grătarele de unică folosinţă în legătură cu care pompierii au avertizat că pot da foc ierbii uscate. Avertizarea ''chihlimbar'' de săptămâna aceasta urmează după prima avertizare ''roşie'' de ''căldură extremă'' emisă pentru prima dată în Marea Britanie în iulie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰